Este femeia egală cu bărbatul?

 

(Gânduri după serbarea Întâmpinării Domnului)

În ultimele decenii, afirmația egalității femeii cu bărbatul se rostește cu tot mai multă vehemență. Lupta împotriva discriminării femeii a devenit o modă și un mijloc de propagandă pentru toți cei ce vor să se facă știuți și apreciați, chiar dacă manifestările multora dintre ei trădează adesea concepții contrare. Paradoxal, în numele acestei lupte, de multe ori sunt atacate instituții precum Biserica, familia etc., cu toate valorile lor tradiționale. Or, tocmai prin aceasta ni se descoperă falsitatea intențiilor și utopia demersului egalitarist. În cele ce urmează propun câteva gânduri, pe marginea celor mai frecvente întrebări ale acestei campanii propagandistice.

Biserica discriminează?

Trebuie să precizez de la început că o astfel de acuză este adusă Bisericii nu de participanții activi la viața religioasă, deoarece aceștia, în însăși această trăire, simt normalitatea relației dintre semeni, pe care Biserica o zidește. Acuzatorii sunt din ceata celor neduși la biserică, care, chiar prin acest gest, își afirmă lepădarea de Biserică.
O frecventă argumentare a acuzei de discriminare adusă Bisericii are la bază oprirea femeii de a intra în altar (fiind subînțeleasă și oprirea ei de la slujirea preoțească). Am subliniat cuvântul oprire, deoarece însăși folosirea lui în acest context este improprie: nu poate fi vorba de oprire când te referi la un lucru pe care nu l-ai avut niciodată1.
Ca exemplu forte de discriminare este invocată închinarea diferită a pruncilor în biserică, la 40 de zile de la naștere. În mai multe rânduri, mi-a fost dat să aud întrebarea: De ce fetițele nu sunt închinate în altar, ca băieții? Nici la această vârstă nu sunt considerate vrednice să intre în altar? Or, tocmai contextul liturgic al sărbătorii Întâmpinării Domnului ne dă răspunsul.

Întâmpinarea Domnului – momentul vestirii misiunii

Copilul este dus spre închinare la biserică la 40 de zile după modelul închinării lui Iisus la Templul din Ierusalim. Prin aceasta, Mântuitorul împlinea prescripțiile Legii Vechiului Testament referitoare la răscumpărarea întâiului născut.
Originea acestui act liturgic evreiesc datează din timpul lui Moise. Dumnezeu eliberează pe evrei din robia Egiptului, aducând asupra egiptenilor cele zece plăgi (Ieșire cap. 5-12). Plaga a zecea, cea care a determinat pe Faraon să dea drumul evreilor, a adus moartea tuturor întâilor-născuți de parte bărbătească ai oamenilor și animalelor. Dumnezeu însă a salvat pe toți întâii-născuți ai evreilor, prin jertfa mielului pascal (Ieșire cap. 12). De aceea, toți aceștia au devenit ai lui Dumnezeu (Ieșire 13, 2. 12; 22, 29; 34, 19; Numeri 3, 13). Întâii-născuți din animalele curate se jertfeau, iar din cele necurate se răscumpărau prin jertfa unui animal curat (Ieșire 13, 12-13; Numeri 18, 15). În ceea ce-i privește pe întâii-născuți de parte bărbătească ai evreilor, aceștia erau răscumpărați cu cinci sicli de argint (Numeri 3, 46-47; 18, 16). În locul lor, Dumnezeu i-a luat, ca ai Săi, pe leviți, punându-i slujitori la Cortul Sfânt și apoi la Templul din Ierusalim. Leviții primeau banii cu care se răscumpărau întâii-născuți, luându-le locul ca slujitori ai lui Dumnezeu. Rezultă că statutul de întâi-născut era unul sacerdotal, iar închinarea pruncilor la Templu la 40 de zile are valoarea unei chemări spre slujire sacerdotală, care se deleagă leviților prin răscumpărare. Așa trebuie înțeleasă și închinarea pruncilor în biserică la 40 de zile, ca un moment al primirii chemării de la Dumnezeu.
Diferit de rânduiala Vechiului Testament, astăzi sunt duși la închinare toți pruncii, deoarece Hristos se face Mielul pascal, jertfindu-se pentru a izbăvi din moarte pe toți oamenii, nu doar pe întâii născuți; nu doar pe bărbați. Astfel că toți suntem ai Lui și toți primim chemarea Lui.
Evreii fiind într-o stare de continuă așteptare a lui Mesia, vedeau în fiecare nou venit pe lume un posibil mântuitor al neamului lor. Chiar dacă s-a împlinit așteptarea mesianică și a venit Mântuitorul lumii, șansa fiecărui popor, a fiecărei familii stă în cei ce se nasc. De aceea, la închinarea fiecărui prunc în biserică, la 40 de zile, băiat sau fată, preotul, înfățișându-l înaintea altarului, rostește, ca și dreptul Simeon, rugăciunea: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne… că văzură ochii mei mântuirea Ta… ; își exprimă nădejdea că cel pe care-l ține în brațe își va împlini chemarea și va fi un mântuitor al familiei și neamului său.

Despre intrarea în altar

Închinarea este momentul chemării a lor Săi, de către Dumnezeu, la diverse slujiri. Băieții sunt închinați în altar ca expresie a chemării lor la slujirea preoției sacramentale. Toți băieții primesc chemarea către această slujire. În sprijinul acestei afirmații stă similitudinea dintre închinarea de la 40 de zile și cea de la hirotonie.
Faptul că fetele nu sunt închinate în altar nu trebuie văzut ca o discriminare, ci ca o lipsă a acestei chemări spre slujirea preoțească, ele primind chemarea către alte slujiri.
Cât privește obiecția că femeia nu are voie să intre în altar, trebuie să precizăm că oprirea este valabilă deopotrivă și pentru bărbați. Ni-meni nu poate intra în altar decât cu bine-cuvântare. Preotul primește binecuvântarea episcopului și, la rândul său, dă binecuvântare potrivit nevoilor: pălimarului (paracliserului), cântărețului și tuturor celor a căror prezență îi este necesară spre slujire, spre împodobirea altarului etc. La mănăstirile de maici, preotul slujitor dă binecuvântare câtorva maici să intre în altar, pentru a împlini cele necesare. Toți ceilalți credincioși, bărbați și femei deopotrivă, primesc binecuvântarea episcopului de a intra în altar cu ocazia sfințirii bisericii.

Este discriminare neacceptarea femeii la slujirea preoțească?

Spuneam mai sus că Dumnezeu cheamă pe tot bărbatul să devină slujitor al Său. Faptul că nu o cheamă și pe femeie către această slujire nu trebuie văzut ca o lipsă pentru aceasta. Dumnezeu îi adresează femeii chemări și daruri potrivite pentru ea.
Dumnezeu oferă slujiri diferite oamenilor dintru început. Bărbatului îi dă paternitatea, iar femeii maternitatea. Acestea nu trebuie gândite în opoziție și nici nu trebuie puse în cumpănă, deoarece sunt complementare (se completează una pe alta). Când ne referim la paternitate și maternitate, trebuie să le vedem în toată complexitatea lor, trupească, dar și sufletească. Învinuirea de discriminare vine din faptul că ele nu sunt privite în toate aspectele lor și în interrelaționare; deoarece paternității spirituale, manifestată în forma deplină în preoție, îi este opusă doar latura trupească a maternității. Dumnezeu însă ne îndeamnă să le privim în complementaritate și potrivit scopului rânduirii lor, potrivit finalității lor: de a naște și a crește fii pentru Împărăția cerurilor. O înțelegere corectă a complementarității și prestigiului celor două slujiri o putem constata în special în lumea satului, unde soția preotului este numită uneori maica preoteasă, iar măicuțelor li se dă o cinstire deosebită, recunoscându-li-se maternitatea spirituală asupra celorlalți, în ciuda faptului că n-o au prin hirotonie.
Niciuna dintre cele două slujiri nu aduce o vrednicie mai mare față de cealaltă, pentru cel ce o deține, decât prin prisma râvnei împlinirii ei.
În aceste condiții, niciun bărbat, chiar primitor al slujirii preoțești, nu se ridică la cinstea de care s-a făcut vrednică Fecioara Maria prin împlinirea slujirii maternității ce i-a fost rânduită: ca Născătoare de Dumnezeu și deplină ucenică a Lui.

Utopia egalității

După lămurirea acestor false învinuiri de discriminare a femeii aduse Bisericii, se cuvine să vedem de unde își are originea această campanie și care sunt efectele ei nocive asupra statutului femeii și asupra relației dintre oameni.
Ideea de egalitate dintre oameni a apărut o dată cu Revoluția Franceză2. Conceptul de egalitate ține de matematică și de categorii abstracte. E utopic să-l aplici ființelor vii și cu atât mai puțin ființelor personale.
Femeia nu este egală cu bărbatul. Cum nici un bărbat nu este egal cu alt bărbat și nici o femeie cu altă femeie. Cel mult putem afirma că Dumnezeu este Creatorul nostru al tuturor, că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru toți, că pe toți ne iubește și ne dorește în Împărăția Sa, dar în niciun caz că ne a făcut egali. Dumnezeu ne-a creat unici. El nu creează copii ale unui prototip, ci unicate. De aceea, fiecare contează înaintea Lui și nu este doar un număr într-o mulțime. A fi unic este incomparabil mai mult decât a fi egal, chiar cu cel mai important dintre oameni.
Din dorința de egalitate și egali-zare a apărut feminismul, mișcare ce-și propune afirmarea egalității femeii cu bărbatul. Născută din expansiunea ideilor comuniste – care au propus o zi de cinstire a femeii, 8 martie, dar au batjocorit-o în toate celelalte zile ale anului3 –, mișcarea feministă nu numai că nu face un serviciu femeii, ci aduce un deserviciu major prestigiului ei. Dorind s-o facă egală cu bărbatul, feminismul devine propagator al femeii bărbat bine. O învață să-și arate prestanța făcând ce face bărbatul; să-l copieze pe bărbat. Astfel femeia pierde din valorile ei, din unicitatea ei și devine o copie proastă (slab calitativă) a bărbatului. Căci orice copie, oricât de bine ar fi realizată, e mai proastă decât originalul.
În loc să zidească înțelegerea complementarității fiecărei persoane cu celelalte, feminismul opune femeia bărbatului. În locul feminității îi oferă masculinizarea; în locul unicității – copierea; în locul maternității – avortul și contracepția; opune complementarității homosexualitatea și transsexualitatea, familiei – prostituția și concubinajul etc.4
Marea problemă a acestei campanii egalizatoare este aceea că o îndepărtează pe femeie5 de la înțelegerea și împlinirea chemării pe care i-a adresat-o Dumnezeu. Dorind să fie ca bărbatul și poftind slujirea lui, nu se împlinește, ci-și pierde valoarea în fața propriei percepții și a celor din jur. Pierde șansa de a fi cineva pentru ceilalți.
Răspunde, deci, chemării lui Dumnezeu și fii împlinitor plin de râvnă al misiunii încredințate ție și vei conta pentru ceilalți cel puțin la fel cât ei contează pentru tine.

Pr. dr. GHEORGHE HUSARCIUC,
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava

1 Aceasta nu trebuie înțeleasă ca o lipsă. A se vedea în continuare.
2 Nu este singurul lucru rău pe care-l propagă Revoluția Franceză.
3 Spre deosebire de comunism, Biserica oferă câte o zi de cinstire fiecărei femei ce s-a arătat vrednică împlinitoare a misiunii ei. A se vedea calendarul bisericesc.
4 Nu sunt singurele aberații ale mișcării feministe. Aș mai aminti dorința de a rescrie istoria (în loc de hisstory, herstory), considerând că istoria redă evoluția societății masculine. Din același considerent au rescris Biblia, înlocuind numele lui Dumnezeu cu forma de feminin și transformând toate textele despre care credeau că pun în inferioritate femeia.
5 Nici bărbatul nu e scutit de ispita copierii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: