Municipalitatea suceveană este păgubită de pe urma ridicării autoturismelor abandonate

Taxa de ridicare și transport este de 600 de lei, în timp ce, pentru o mașină dusă la Remat, administrativul încasează maxim 200 de lei

 

De săptămâna aceasta, Serviciul „Sistematizare rutieră și administrare străzi” al administrației locale sucevene demarează o nouă campanie de ridicare a autovehiculelor abandonate pe domeniul public.
Informația este transmisă de viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, care spune că mașinile identificate în urma reclamațiilor sau muncii de teren a inspectorilor executivului trebuie ridicate în termen de 30 de zile de la data somației emise de către aceștia din urmă. În caz contrar, rablele vor fi duse la cimitirul de mașini al Direcției Domeniului Public de pe lângă Primăria Suceava, iar dacă acestea nu sunt revendicate în 60 de zile, sunt transportate și valorificate la Remat. Persoanele care doresc să-și recupereze autoturismele în interiorul termenului de 60 de zile, o vor putea face doar în schimbul unei taxe care, în funcție de mașină, este, în medie, de 600 de lei.
Interesant este faptul că primăria primește pentru o vechitură dusă la societățile de reciclare doar 150-200 de lei, neputând nici măcar să-și recupereze cheltuielile cu ridicarea, transportul și depozitarea.
Anul trecut, lucrătorii administrativului sucevean au identificat și, în același timp, au emis somații pentru 75 de proprietari de autovehicule, 63 dintre ei supunându-se avertismentului.
Viceprimarul Harșovschi le recomandă proprietarilor cu musca pe căciulă să-și ducă hârburile la firmele acreditate, de unde pot obține un bon de 3800 de lei pe care pot să îl vândă celor care vor să-și achiziționeze un autoturism nou în cadrul Programului de reînnoire a parcului auto „Rabla” 2010. „Este maximul pe care îl pot obține cei aflați în asemenea situație, de aceea recomandăm să-și ducă mașinile la Remat, de unde se pot alege cu un bon de 3800 de lei, pe care pot să îl vândă celor care vor să-și procure un autoturism nou”, a declarat Lucian Harșovschi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: