Suceava

Accident mortal, ieri dimineață, pe strada Mitocului

Un accident rutier petrecut ieri dimineață la ora 7.30, pe strada Mitocului din municipiul Suceava, s-a soldat cu moartea unui șofer în vârstă de 48 de ani.
Ionel C., din Dărmănești, rula pe DJ 208 la volanul unui microbuz.

 

Comunicatul IPJ Suceava spune că, din cauză că nu a păstrat distanța regulamentară, acesta s-a izbit în spatele unui autoturism care circula regulamentar, condus de Iosif U., de 47 de ani, din Suceava. Ultimul a scăpat cu bine, doar cu mașina boțită. Pe șoferul microbuzului însă l-au scos dintre fiare, decedat deja, militarii echipajul de descarcerare al Detașamentului de Pompieri Suceava. În timp ce pompierii procedau la alte măsuri de siguranță în cazul unor astfel de situații, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: