Poșta Română a lansat ieri

„ECI” – serviciu de transfer de bani din Germania în România

 

Poșta Română a lansat începând de ieri noul serviciu de transfer de bani „Eurogiro Cash Interntional” (ECI). Acesta va permite clienților suceveni și din țară să primească bani numerar din Germania la ghișeele oficiilor poștale „în sistem rapid și în condiții de siguranță a sumelor bănești având ca suport un sistem electronic de transfer de sume”, după cum a comunicat Compania Națională Poșta Română.
Prin ECI se pot primi din Germania maximum 550 de euro de operațiune, banii putând fi ridicați de beneficiar prin toate oficiile poștale informatizate, indiferent de domiciliul acestuia.
Dar pentru a putea ridica banii, beneficiarul trebuie, pe lângă actul de identitate, să dețină o serie de informații cu privire la expeditor (numele și prenumele celui ce trimite banii, valoarea, țara și orașul de unde vin aceștia și un nu-măr unic de prezentare al transferului ce este format din 16 caractere)
Banii pot fi încasați în România la minim 2 zile și, conform planificării, maxim 30 după ce au fost trimiși din Germania.
Transferul funcționează și invers, din România în Germania, banii putând fi trimiși prin serviciul de mandate Eurogiro. Suma maximă transferată este tot de 550 de euro, dar plata lor se face după 4 zile lucrătoare de la data depunerii sumei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI