„Universul bucuriei” și o întâlnire cu prințese și prinți

 

La Planetariul sucevean, care funcționează în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Istorie și Geografie, ieri (deloc întâmplător ieri, 15 ianuarie!) a avut loc lansarea cărții „Universul bucuriei – Poezii și cântece pentru copii” (Editura Lidana, Suceava, 2010), un volum de peste 260 de pagini, bogat ilustrat și integral color, reunind textele a 18 autori: Aristița Buciu Stoian, Floarea Cărbune, Valeriu Cercel, Camelia Ciobotaru, Bombonica Curelciuc, Dan Deșliu, Rodica Frenț, Iuliana Ghioca, Amelia Magori, Mihai Leonte, Lăcrămioara Maruneac, Adriana Nicolescu, Georgeta Olteanu, Ștefania Pușcalău, Simina Silvia Șcladan, Valeria Tamaș, Adina Tulbure și Raveica Vlașin. Altfel spus, după cum a precizat la lansare suceveanca Simina Silvia Șcladan, coordonatoarea proiectului/ cărții, un volum în care semnează de la educatori, la părinți, bunici și chiar copii, cu toții scriind versuri dedicate copiilor și copilăriei. Semnatarii sunt din județ, din țară și chiar din afara granițelor, din acest motiv doar unii dintre ei reușind să participe la eveniment. Alții au participat însă prin… reprezentanți, precum buneșteanul (la origine) Mihai Leonte, din partea căruia s-au aflat în sală fratele său și primarul comunei Bunești, Gheorghe Beraru. Unii dintre autori (Simina Silvia Șcladan, Floarea Cărbune, Valeriu Cercel, Dan Deșliu, Amelia Magori, Mihai Leonte, Georgeta Olteanu, Ștefania Pușcalău) se reîntâlnesc în volum. Anterior, ei au participat și la alte proiecte editoriale de grup, cele din urmă fiind pregătite tot la Suceava și tipărite tot la Lidana.
Publicul a fost foarte numeros, iar parte din prichindeii care au umplut sala aveau să devină ei înșiși performeri, după prezentarea cărții, într-un lung și bogat program artistic dedicat atât volumului (unele dintre textele recitate au fost chiar din „Universul bucuriei”), cât și copilăriei în general și, dincolo de toate, lui Mihai Eminescu. O frumoasă întâlnire cu prințese și prinți cum, credem, o arată și imaginile alăturate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: