Un titlu modest și o carte redutabilă

„Dragoș Vodă, așa povestescu oamenii că, dacă au descălecat Țara Moldovii, au descălecat târgul Siretiului.” (Ion Neculce)

 

Omul-furnică, acesta este profesorul pensionar Franz Pieszczoch, cel ce muncește pe brânci și nu-și trâmbițează niciodată realizările. Ultima sa carte, prea bine tocmită, scrisă în colaborare cu fiica Francesca-Iulia, profesor la Liceul „Lațcu Vodă”, pre titlul ei File din istoria orașului Siret (Biblioteca „Miorița”, Câmpulung Bucovina, 2009) este mărturia a peste douăzeci de ani de cercetări și reprezintă un eveniment editorial.
Așadar, prima capitală a Moldovei, având cea mai veche mențiune în 1340 sub forma Cereth, peste exact 610 ani este retrogradat, în 1950, aflăm din minuțioasa monografie, devenind un biet centru de comună peste alte șase localități limitrofe. Situația aceasta nedemnă și umilitoare în care a fost aruncat de comunismul atotbiruitor a durat până în 1956, când Siretului i se acordă statut de centru raional.
Cartea trece în revistă perioadele de glorie și de regres ale urbei, unde a descălecat Dragoș, prezent până astăzi în toponimie, căci locul unde siretenii l-ar fi întâmpinat a rămas în amintirea acestora cu denumirea de Drăgușeni sau Drăgușanca. Aflăm în continuare că domnia lui Lațcu i-a dat orașului o strălucire deosebită și că acest interval, caracterizat prin introducerea primului sistem monetar din țară (marca moldovensis), a însemnat, după istoricul Ștefan S. Gorovei, prima recunoaștere europeană a Moldovei ca stat independent.
Interesant și totodată provocator e capitolul „O domnie uitată – Sas Vodă (1354 – 1359)”, domnie pe care autorii o analizează cu atenția cuvenită, exprimându-și pertinent părerea în legătură cu prezența pe tronul Moldovei a celui ce avea să primească porecla de Sas, în limba maghiară Vulturul. Cum istoricii marxiști au negat existența acestui voievod, confirmată prin diploma regelui Ludovic cel Mare din 2 februarie 1365 și de volumul „Istoria României în date”, culturnicii locali, afirmă autorii, au făcut o mare gafă atunci când în 2000 au fost așezate busturile voievozilor care au rezidat în orașul Siret, au pus pe soclul bustu-lui lui Sas Vodă o placă de mar-mură cu numele lui Alexandru cel Bun. Cert este că Sas a fost înlăturat de la domnie de Bogdan, caracterizat în culori nu tocmai favorabile în diploma pomenită: Căci Bogdan și fiii lui, prin lucrarea diavolului, dușmanul neamului omenesc, depărtându-se de la credința ce ne datorau au trecut pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în sus-pomenita noastră țară moldovenească care caută să o păstreze în paguba Majestății Noastre.
Istoria sireteană, citim în volum, nu a fost scutită de o întâmplare cu totul bizară: Lațcu Vodă, împreună cu un grup restrâns de boieri, se convertește la catolicism, poporul rămânând ortodox. Mai mult, nu-l urmează nici măcar doamna sa Ana, ceea ce îi provoacă îngrijorare Papei Grigore al XI-lea, care îi atrage atenția în scris ca nu cumva din cauza conlocuirii cu acea soție să te lași îndemnat de dânsa în vreun chip și să te retragi de la sfânta mărturisi-re pe care ai făcut-o numitei biserici. E imposibil de știut dacă gestul domnitorului a izvorât din convingere ori din rațiuni politice, tradiția spune însă că a fost înmormântat în ritual ortodox în necropola familiei de la Rădăuți.
Ultimul domn din Siret, Petru I Mușat, autointitulat Petrus waiwoda, Dei gratia dux Terrae Moldaviae, a pus bazele ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, înființând în 1382 Mitropolia țării cu sediul la Rădăuți, ulterior mutând-o la Suceava, prin ridicarea bisericii Mirăuți, și a lărgit granițele statului, asigurându-i ieșirea la Marea Neagră prin ocuparea portului Cetatea Albă. Avea să lase la moarte fratelui său Roman o țară prosperă, a cărei prietenie era căutată.
Ce se poate remarca din această primă parte? Faptul că, dincolo de o bogată informație științifică, prelucrată de un istoric experimentat, pentru care primatul rigorii și al adevărului au devenit o plăcută obsesie, răzbate din text o sinceră și aleasă vibrație sufletească, așezând în fața cititorului modelul unui oraș martir (de la prima invazie con-semnată a mongolilor din 1241, care au distrus o cetate teutonică aflată pe un deal din estul localității, toponimul Ruina fiind, conform tradiției, mărturia evenimentului respectiv, până la grozăviile din Primul și al Doilea Război Mondial, când Siretul a suferit nemaipomenite distrugeri și a fost jefuit cu nesăbuită lăcomie de hoardele rusești), unde toleranța etnică și religioasă a fost mereu la ea acasă. Un vechi exemplu în acest sens este prezența armenilor, într-un număr atât de mare, încât Alexandru cel Bun se gândește la un moment dat să înființeze la Siret o episcopie armenească, dând dovadă de o largă toleranță religioasă, nemaiîntâlnită nicăieri în Europa medievală.
Reținem din carte un aspect cât se poate de important: Siretul a avut pecete, steag, stemă și patron, însemne care îl deosebeau de alte orașe ale țării, cel mai vechi sigiliu, aflat pe un hrisov din 21 februarie 1653, are chipul Sfântului Ioan Botezătorul, o stea în dreapta sus, cu legenda în limba slavonă – Ioanî Krâstitel. Drapelul târgului Siret, cel ce însuflețea în vechime cetele de târgoveți din oastea domnească, avea culoare albastră, iar în mijloc icoana aceluiași sfânt, cel ce face legătura dintre Vechiul și Noul Testament.
Stema de astăzi a urbei a păstrat, prin imaginea lăsată de harul regretatei artiste Ioana Nistor, același chip al celui mai mare om născut din femeie, o coroană murală cu trei turnuri, semn că Siretul este un oraș vechi și că a fost pe vremuri cetate și prima capitală a Moldovei medievale, și trei lacrimi de argint, semn că orașul a avut de suferit de pe urma odiosului pact Ribbentrop – Molotov și că se află în imediata apropiere a liniei Aurel Onciu – Omelian Popowicz.
Volumul conține douăsprezece capitole, la sfârșitul cărora se întinde pe nu mai puțin de 22 de pagini o cronologie demnă de invidiat, prima mențiune fiind din anul 950 d. Chr., cu referire la râul Si-ret, sub forma Seretos. Scrisă cu maximă responsabilitate, cartea, bazată pe o vastă bibliografie (peste 130 de lucrări), impresionează nu doar sub acest aspect, ci și prin aceea că cei doi autori, analizând documentele de arhivă, își exprimă părerea într-un mod cât se poate de convingător. E o lucrare de referință și o încununare a unor decenii de cercetare, iar siretenii nu au decât a se mândri cu asemenea profesori, care gândesc profund și muncesc întru slava urbei lor, căci, nu-i așa?, omul sfințește locul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: