Sărbătoare la C.N. „Mihai Eminescu”

Ziua de 15 ianuarie este o zi însemnată pentru toți românii, dar mai cu seamă pentru cadrele didactice și elevii colegiului sucevean care poartă numele marelui poet

 

La Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, ieri profesorii și elevii și-au manifestat respectul pentru cel care a conferit nume școlii. În primul rând, Catedra de limba și literatura română a organizat activități atractive pentru toți. Doamnele prof. Cornelia Bratu, Ana Buzincu, Maria Căruntu, Rahila Cușnir, Camelia Lorenți, Maria Rotariu și Gabriela Ștefancu s-au ocupat de organizarea și desfășurarea concursurilor „Info-literatura”, „Condei de jurnalist” și „Cum te conving să citești o carte?”. Un moment liric Eminescu a fost realizat, la clasa a XII-a G, sub îndrumarea dnei prof. Ana Buzincu.
Dl prof. Marian Palade, din partea Catedrei de educație muzicală, a pregătit o serie de cântece, recitări și scenete. Printre altele, elevele Roxana Nichifor și Oana Stoica, din clasa a XII-a G, au interpretat melodia „Dor de Eminescu”, cu versuri de Grigore Vieru și pe muzică de Ion Aldea Teodorovici. Eleve ale clasei a IX-a C au avut succes în a-i face și pe ascultători să le acompanieze la cântecul „Nebun de alb”, de Emeric Imre. Chiar și cei mai mici elevi s-au implicat trup și suflet pentru această zi; de exemplu, Nicoleta Afrăsinei și Radu Andronic au interpretat melodii de muzică populară. Pe lângă ei, elevii clasei a X-a D au pus în scenă „Reușita lui Făt-Frumos din lacrimă”, textul adaptat și regia fiind semnate de Anda Oniciuc.
Profesorii de la Catedra de fizică-chimie-biologie au pregătit concursuri de eseuri și sesiuni de referate. Dna prof. Cătălina Popescu a inițiat un concurs de cultură generală, în care s-au întrecut elevii claselor a IX-a A, a IX-a C, a IX-a D și a IX-a E, iar alți elevi din clasele a IX-a au aflat despre „Cele mai importante 10 descoperiri științifice în 2009” și despre „Genii și ciudățeniile lor” cu ajutorul doamnelor prof. Angela Rabei și Cristina Maxim. Clasele de socio-umane, îndrumate de prof. Cezar Anuței, Marius Eși, Anamaria Catargiu și Iolanda Olariu, au susținut o dezbatere despre „Gândirea critică între performanță și creativitate la disciplinele socio-umane”. De asemenea, și catedrele de informatică, geografie, limbi străine, istorie și dna bibliotecară Lăcrămioara Andrei au contribuit la reușita manifestărilor. Între timp, sportivii școlii și-au etalat energiile și măiestria la „Cupa Mihai Eminescu 2010”, în cadrul căreia au avut loc finala concursului de tenis de masă și un meci de handbal.
Se poate spune că aproape fiecare profesor, elev sau angajat al colegiului a aniversat astăzi cei 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în felul său, cu câte o contribuție mai mică sau mai mare, dar care s-a făcut simțită. După toate manifestările, elevii și profesorii s-au întors la ore, mulțumiți de reușita activităților și deja așteptând următorul an, când, desigur, vor pregăti altele, poate încă mai frumoase și mai interesante, ca omagiu pentru patronul spiritul al colegiului.
(MARIA AURORA CLEMENT, clasa a IX-a C, profil Jurnalism, prof. îndrumător ANA BUZINCU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: