Puncte... de vedere

Maria Antoaneta Pilat are bunăvoința unui deținut condamnat la moarte

Fac parte dintr-o breaslă care în ultima perioadă este tare hulită. Nu am de gând să mă apăr sau să-mi apăr colegii, pentru că noi, „șacalii”, „câinii” și „hienele” din mass-media, cum le mai place unora să ne spună, ne-am făcut-o, pe alocuri, cu mâna noastră. Dar, cum nu există pădure fără uscături, nu poate exista presă fără „moguli”.

 

Acum că am arătat bubele din capul presei, vreau să arăt cu degetul niște oportuniști care lucrează la stat. Este vorba despre lucrătorii Centrului de Transfuzie Suceava, o instituție condusă de dr. Maria Antoaneta Pilat. Ei bine, în toamna anului trecut, distinșii domni și doamne de la Centrul de Transfuzie ne-au rugat pe noi, câinii, hienele și șerpii din mass-media suceveană să participăm la un protest și să relatăm publicului larg nemulțumirile lor, legate de neplata salariilor. Evident, atunci, noi, șerpii, hienele și câinii din presă am răspuns pozitiv invitației.
Timpul a trecut, lucrătorii Centrului de Transfuzie și-au primit banii și, drept mulțumire, doamna Maria Antoaneta Pilat, cu bunăvoința unui condamnat la moarte, ne-a anunțat că vrea să aibă „relații cu presa” timp de jumătate de oră pe lună. Așa cu era (a)normal, am aflat despre decizia distinsei doamne Pilat de pe ușa de la intrare în sediul Centrului de Transfuzie, unde, zilele trecute, era postat un afiș pe care scria: „Relații cu presa în ultima zi de joi a lunii, între orele 11.30 – 12.00”. Doamna Pilat a uitat însă să întrebe presa dacă poate sau vrea să aibă relații cu ea (doar) 30 de minute pe lună.
Acum este drept că nici noi nu avem prea multe de discutat cu doamna Maria Antoaneta Pilat și înțelegem, din cauza deciziei sale în ce ne privește, că la Centrul de Transfuzie lucrează doar oportuniști, care ne solicită serviciile doar când au nevoie. Dar o invităm pe această distinsă doamnă directoare, care în ultima perioadă nu-și mai vede capul de treburi, să coboare de unde se va fi știind cocoțată și să-și amintească că ține frâiele unei instituții publice, care trăiește din bani publici, și nu ale unei moșii personale. Poate va reuși astfel să dea dovadă de transparență și bunăvoință nu față de hienele, șacalii și câinii din mass-media, ci față de contribuabilii care îi plătesc leafa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: