În județul Suceava se derulează proiectul „Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă”, în care sunt antrenați profesori și elevi de școlile tehnice
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava derulează, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, proiectul „Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă”. Proiectul este conceput de Inspecția Muncii, cu acordul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, și urmărește formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din învățământul tehnic. Șeful ITM Suceava, Gabriel Harja, spune că, astfel, organizate sunt cursuri pe teme de securitate și sănătate în muncă, la acestea luând parte elevii din clasele X-XII. „Nu se fac ore suplimentare, singura oră de acest gen ținându-se în cadrul activității de practică din ateliere sau laboratoare, precum și la dirigenție”, susține dl Harja. Cadrele didactice antrenate în proiect și care vor preda „protecția muncii” sunt instruite de către inspectorii de muncă ai ITM la sediul instituției din municipiul Suceava. Săptămâna aceasta a avut loc prima dintr-o lungă serie de asemenea întruniri de pregătire, participanții fiind 9 profesori de la unități din învățământul tehnic, printre care cei de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți și Grupul Școlar Dumbrăveni. Alte întâlniri se vor consuma pe 15, 20, 22, 26 și 28 ianuarie 2010. Până acum, s-au înscris la cursuri 22 de cadre didactice din întreg județul.

























Comentarii