O pensionară își vinde hainele bune pe stradă, ca să cumpere medicamente…

Criza și zvonurile despre eventualitatea că nu vor mai fi bani de pensii, dar și amintirea, din vremurile trecute, a celebrului principiu “fii pregătit pentru mult mai rău” îi împinge pe pensionari la gesturi care păreau incredibile în anii trecuți.

 

O doamnă din Câmpulung Moldovenesc, în vârstă de 73 de ani, deși este pensionară, a ajuns să își vândă hainele mai bune trecătorilor, pe stradă, ca să adune un leu în plus. Femeia nu este nici cerșetoare și nici bolnavă psihic, arată îngrijit și se rușinează să își trâmbițeze lipsurile financiare. Abordează trecătoarele cu bun-simț, în șoaptă, și le roagă să cumpere din sacoșa ei vreo bluziță veche de mătase sau un batic de cașmir de altădată, perfect curate și împăturite cu grijă, pe care se jură că nici măcar nu le-a purtat de prea multe ori. Înfruntă refuzurile cu resemnare și blândețe, chiar și atunci când cei mai tineri, incapabili să înțeleagă durerea ei, o resping brutal sau jignitor.
Ne-a spus că se numește “Maria și atât” și ne-a implorat să nu o fotografiem, ca să nu-și facă de rușine nepotul. A povestit, timid și cu multe rezerve, că a fost funcționară și că a lucrat și în învățământ, o vreme, în tinerețe. Are pensie mică, dar s-a descurcat cum a putut, fără a se jelui că “n-avem posibilități”, până de curând, când fiul și nora au rămas ambii fără slujbe într-o singură lună, după ce au lucrat o viață la o fabrică; iar pensia ei și ceea ce adună fiul lucrând cu ziua pe la case au devenit singurele surse pentru trai.
Alții ar fi disperat în locul ei și poate și-ar fi pierdut mințile sau ar fi făcut cine știe ce gesturi nesăbuite, dar bătrânica a găsit și soluția, dar și puterea de a mai încuraja pe alții, cu un zâmbet amar. “Nora mea a plâns până n-a mai avut lacrimi. Băiatul face ce poate, dar e tare greu de bani și lumea e mincinoasă. Merge și muncește cu ziua, el, om cu școală, ca un salahor și la urmă îi spun ăia că nu au bani să plătească și să vină la sfârșit de lună. Culmea e că patronii au ajuns mai neserioși ca ăștia mărunți, dar asta e viața. Trebuie să trecem și peste asta și tare mă tem că încă nu am dat cu adevărat de greu. Noi am mai avut în casă un goblen, mai am eu din tinerețe o haină, o căciuliță de blană, așa că pot să dau pensia pe curent și pe mâncare, iar pastilele mi le iau dacă scot bani pe lucruri. Nu vreau să supăr pe nimeni, știu că e greu la toți și lumea nu are bani. Puține doamne mai cumpără, chiar dacă eu nu cer un preț, ci dau cu cât oferă. Mie, la bătrânețe, nu-mi mai trebuie decât un rând de haine, cu care să mă îngroape. Mă rog doar două lucruri: să mă mai ajute Dumnezeu: să nu afle nepotul cum vând pe drum, ca să nu-l fac de rușine la colegi, și să nu mor acum, că nu au săracii nici cu ce să mă îngroape și ar însemna să îi nenorocesc. În rest, mă rog în fiecare seară să avem parte toți, buni și răi, măcar de sănătate. Că dacă e asta, găsim noi ce să mâncăm”, ne-a spus bătrânica.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI