Pentru investițiile din municipiul Suceava

Licitații urgente

Un proiect privește reabilitarea iluminatului public > În 2011 Suceava împlinește un secol de când beneficiază de iluminat public

 

„Imediat după aprobarea bugetului, va trebui să organizăm urgent licitații ca să putem face investiții în municipiu”, a declarat ieri primarul Ion Lungu, care a apreciat că, în prima decadă a lunii februarie, va fi adoptat bugetul municipiului, urmând ca imediat să fie lansate procedurile de licitație pentru ca în luna aprilie să fie desemnate firmele ce vor executa lucrările.
Primarul a arătat că vor trebui organizate licitații pentru cele 5 mari investiții finanțate prin POR în cadrul proiectului în care Suceava este pol de dezvoltare urbană. Acest proiect, în valoare de 32,4 milioane de euro, prevede printre altele refacerea zonei centrale a localității, reabilitarea principalei artere a acesteia, construcția unui centru de promovare și conservare a tradițiilor. Prin același proiect va fi reabilitat iluminatul public pe principala arteră a municipiului, iar printr-un parteneriat public-privat ar urma să fie reabilitat și iluminatul public pe arterele secundare – a spus Lungu, care a subliniat că în 2011 se împlinesc 100 de ani de iluminat public în municipiu.
Primarul a mai spus că va trebui organizată cât mai urgent licitația pentru lucrările de refacere a Cetății de Scaun a Sucevei, investiții în valoare de 14 milioane de euro, finanțate tot printr-un proiect european.
Lungu a ținut să sublinieze că se dorește ca lucrările să înceapă în primăvară și nu la sfârșitul verii, cum s-a întâm-plat de mai multe ori din cauza contestațiilor și a procedurilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: