În premieră la Suceava, proiect Comenius Regio

IȘJ are oaspeți de la Departamentul Educației din Turcia

 

La prima întâlnire din cadrul proiectului european “Learn to Teach”, Inspectoratul Școlar Județean are ca oaspeți parteneri de la Departamentul pentru Educație din Kirklareli, Turcia. Proiectul are ca obiectiv realizarea unui curriculum de pregătire pentru cadrele didactice stagiare și aplicarea lui în unitățile școlare din județ.
Partenerii locali sunt, în afară de IȘJ, Grădinița cu Program Normal Nr. 12 Țăndărică, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Așchiuță, Școala cu Clasele I-VIII Nr. 10 Suceava și Asociația Regională pentru Educație și Dezvoltare Suceava.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a IȘJ, insp. Laura Hacman, la această întâlnire va fi prezentat programul de formare al cadrelor didactice, care se va desfășura prin Casa Corpului Didactic (coordonatorul regional al proiectului), vor avea loc informări privind sistemele de învățământ ale celor două țări, vizite, discuții și asistențe la lecții în instituțiile partenere, vizite la autoritățile locale, discuții pe tema proiectului, pregătirea întâlnirii ulterioare de proiect din Kirklareli, evaluarea programului și concluzii.
Proiectul face parte din Programul „Life Long Learning”, în cadrul parteneriatului educațional Comenius Regio, se desfășoară în perioada anilor școlari 2009-2011, implică două regiuni din două țări europene și se organizează pentru prima dată în România, în 11 județe. “Rezultatele proiectului vor constitui baza pentru conceperea și acreditarea unui program specific de mentorat necesar formării tinerilor stagiari, al cărui furnizor va fi Casa Corpului Didactic”, a mai informat insp. Hacman.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI