Taina unei fiice de boier cu dăruire de călugăriță

Am întâlnit de multe ori oameni a căror credință m-a fascinat. Nicio umbră de îndoială, nici întrebări, nici gânduri ascunse. Probabil se aseamănă cu acea credință recomandată de Mântuitorul, care poate muta și munții dacă este nevoie și rezolvă problemele care par la prima vedere a fi nerezolvabile.

 

Îndată după 1990, veneau la Iași două persoane din București pentru a-i cere ajutorul mult milostivei Sfinte Parascheva. Plecau cu trenul joi seara, călătoreau toată noaptea, vineri petreceau în rugăciune și post ascultând slujbele Catedralei și se reîntorceau acasă sâmbătă dimineața. În toată această perioadă nu consumau alimente, nici chiar apă și se rugau îndelung, a-vând nădejde în ajutorul Sfintei care ocrotește Moldova. Reveneau cel puțin la două luni, dacă nu și mai des mărturisind întotdeauna cât bine le-a făcut lor Dumnezeu prin mijlocirea mult milostivei și folositoare cuvioase Parascheva.
Mi-am amintit de multe ori de neprefăcuta credință a celor două evlavioase femei și cred cu tărie că aceste exemple se întâlnesc adeseori în lumea strâmtă din jurul nostru.
O astfel de credință puternică, cutremurătoare și tulburătoare am ascultat-o, cu vădită emoție, din spusele înțelepte ale stareței mănăstirii Samurcășești-Ciorogârla, Stavrofora Lucia Bostan.
Ajungând stareță după 1990, maica Lucia a găsit mănăstirea în ruină. Trecerea anilor și restricțiile unui regim ostil au așezat peste ctitoria boierilor Samurcaș un văl negru de fum, păianjeni și uitare. Stareța a muncit mult, a ieșit la câmp în fruntea călugărițelor, muncind alături de ele, trezindu-se prima și mergând la odihnă ultima.
Cu toate acestea, puterile ei limitate nu puteau schimba starea generală a mănăstirii. Vistieria goală, veniturile infime, numeroasele cerințe ale mănăstirii nu puteau fi rezolvate decât printr-o minune. Și minunea a venit la vremea ei. În ceasurile de rugăciune, stareța îi cerea Sfintei Parascheva să privească cu milostivire spre mănăstirea în care au stat în pribegie moaștele ei în îndepărtatul an 1944. Neajutorată și împresurată de griji stareța îngenunchea în fața icoanei Sfintei Parascheva, măiestrit zugrăvită de iscusitul iconar Protcenco, și o ruga mereu, printre lacrimi, să trimită o picătură din ajutorul ceresc mănăstirii.
Este plin de semnificații felul în care a intervenit Sfânta Parascheva ca răspuns al rugăciunilor stăruitoare ale stareței Lucia Bostan.
Una dintre călugărițele mănăstirii s-a dus într-o zi din anul 1999 la o farmacie din București pentru a cumpăra medicamente. A fost atunci întrebată de o bătrânică din care mănăstire vine, exprimându-și dorința de a vorbi cu stareța. După câteva convorbiri telefonice, întâlnirea dintre cele două s-a realizat. Bătrânica hotărâse să încredințeze apartamentul mănăstirii, cu condiția să fie ajutată în zilele grele ale sfârșitului vieții sale.
Bătrâna, cu numele Elena Manoli, nu mai avea nicio rudă. Era fiica unui boier care-și pierduse averea și numele după 1947. Familia Apostoleanu, din care descindea bătrânica cu pricina, avusese conace și proprietăți în ținutul Vrancei, legături puternice cu boieri și înalți demnitari politici din veacul al XIX-lea, inclusiv cu principele Alexandru Ioan Cuza, care poposeau în casele și pădurile lor din ținutul babei Vrâncioaia.
După 1947 s-a stabilit împreună cu tatăl ei în București, primind un apartament după ce au pierdut tot ce-au avut.
Bătrâna nu a povestit nimic din trecutul ei. Era atât de mâhnită și nu credea că într-o zi va mai putea recupera ceva din vechile proprietăți ale familiei.
Apropiindu-se de Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla, bătrânica a cunoscut căldura unor suflete curate și ajutorul lor sincer, total. A observat devotamentul călugărițelor și neobosita lucrare, hărnicia și corectitudinea lor. În apartamentul ce-l deținea, viețuitoarele mănăstirii au făcut ordine schimbând dintr-o dată atmosfera. De trei ori pe săptămână îi erau aduse bucate alese, ceaiuri, medicamente și mai ales atenție și iubire creștină, cum nu întâlnise niciodată. Fără să spună câțiva ani monahiilor cine era de fapt, le-a oferit după un timp bani pentru lucrările mănăstirii, urgente și mai mult decât necesare. Minunea s-a produs prin intervenția Sfintei Parascheva.
Bătrânica era o boieroaică împinsă de nedreptățile vremii într-o margine a societății, uitată de toți, umilită și acoperită de rușine.
După anul 2000 a recuperat proprietățile familiei Apostoleanu și le-a dăruit obștii de la Samurcășești-Ciorogârla. Doar așa mănăstirea a putut îmbrăca veșmânt nou.
Pictura bisericii mari s-a restaurat, catapeteasma a fost aurită, policandre noi, candele mari de argint ca la vechile ctitorii voievodale, obiecte de cult, biserica cimitirului înnoită, cu mobilier nou și haină picturală împreună cu alte lucrări s-au făcut din donația discretă a acestei femei smerite. Bani mulți au intrat în vistieria mănăstirii și au fost chivernisiți cu mare grijă. Dintr-o mănăstire ruinată, Samurcășești-Ciorogârla a devenit luminată, strălucitoare, mărturisitoare a ajutorului sfinților în viața noastră.
Elena Manoli a dăruit tot ce-a avut, până la ultimul bănuț, mănăstirii. În total s-au strâns mai mult de zece miliarde vechi, bani proveniți din vânzarea unor pământuri care păreau pierdute de mult. Pentru ea și-a păstrat doar pensia de câteva milioane vechi, oricum insuficientă pentru cheltuielile lunare decente ale unui om. A simțit întotdeauna ajutorul stareței Lucia Bostan și al unor călugărițe care au cercetat-o mereu, cu atenție și bună-cuviință. A dorit să rămână necunoscută, ascunzându-se în smerenie și așteptând răsplată netrecătoare, după nemincinoasă făgăduință, în ziua cea mare a răsplătirii celei drepte. Când toate au fost gata și mănăstirea și-a încheiat lucrările, Elena Manoli, ajunsă la vârsta de 86 de ani, a rugat-o pe stareță să meargă împreună pentru a vedea ce s-a realizat din donația ei. În prea-frumoasa biserică, bătrâna a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești și I-a mulțumit lui Dumnezeu că a primit darul ei întru slava numelui Său.
În luna noiembrie 2009 călătoria pământească s-a sfârșit. A stat puține zile în spital, în așa fel încât să nu împovăreze pe cineva prea mult. Mănăstirea a primit-o să-și afle odihna până la ziua Învierii. În mijlocul bisericii împodobită prin strădania sa, bătrâna arăta ca o prințesă din trecute vremuri, înconjurată de flori și de cântările călugărițelor. Doar ele, călugărițele, au fost prezente la slujba prohodirii. Boierii cei mulți o așteptau dincolo dimpreună cu avuțiile trimise din vreme într-un loc în care furii nu le sapă, nici le fură și unde moliile și rugina nu le strică.
Stareța și soborul mănăstirii i-au cântat slujba ca și pentru una dintre ele, așa cum fusese în taină, o călugăriță cu fapte de principesă ca-n vremurile de odinioară.
Un biet preot n-a reușit să cuprindă în cuvântul rostit atunci viața și faptele acestei femei a cărei iubire pentru Biserică a fost fără margini. Dar ce folos mai aveau zicerile într-o atare situație când cineva preferase să facă totul în taină, împlinind astfel porunca Mântuitorului Hristos. Călugărițele au petrecut-o la mormânt în cimitirul liniștit, făcând pentru ea milostenie și pomenire cuvenită. În rugăciunile lor și-n istoria acestei mănăstiri va fi amintită mereu Elena Manoli, marea ctitoră din neamul boierilor Apostoleanu.

Arhim. TIMOTEI AIOANEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: