Primarul Ion Lungu este de părere că la Suceava n-ar exista motive de îngrijorare, însă se teme să nu ajungă în situația ca măsura restrângerii de personal să-i fie băgată pe gât de la București > În acest context, el speră ca autonomia locală să fie respectată, iar deciziile să fie luate de fiecare administrație în parte
Administrația municipală suceveană nu exclude posibilitatea disponibilizării de personal în 2010.
Șeful executivului local, Ion Lungu, nu vrea să-și sperie subordonații, declarând că deocamdată n-ar exista motive de îngrijorare. Totuși, edilul-șef recunoaște că, în condițiile în care vor exista imperative naționale în această direcție, Suceava nu va putea face rabat de la ele.
„Ce se va întâmpla la nivelul întregii țări se va întâmpla și la Suceava. În măsura în care se va impune acest lucru, sigur, ne vom alinia și noi, făcând disponibilizări ca atare”, relevă ocupantul fotoliului din Areni. Pe de altă parte, primarul sucevean este nemulțumit de centralizarea deciziei, considerând că autonomia administrativă presupune ca hotărâri de genul celei luate în discuție să fie adoptate pe plan local. „Totuși, autonomia locală ar trebui respectată. Dacă pe plan local se decide că se pot da salariile respective, disponibilizările ar putea să nu mai aibă loc”, a conchis Ion Lungu, adăugând că, personal, contează pe mult anunțatele intenții de descentralizare.
Comentarii