2009, un an de succes

Un altfel de interviu cu PETRU GHERVAN, omul din spatele ascensiunii înregistrate
de CS Universitatea Suceava în 2009

După un an 2009 în care a ajuns cu CS Universitatea Suceava în finala Cupei Challenge și a antrenat timp de două luni echipa națională de handbal masculin a României, Petru Ghervan se bucură de câteva zile libere. După acest interviu am aflat alte lucruri inedite legate de Petru Ghervan, fost sportiv de performanță a cărui carieră în plină ascensiune a fost curmată de un accident suferit în 1982. Poate că azi, când am fi spus Petru Ghervan, am fi adus aminte de un fost mare portar. Nu a fost să fie așa dar, cu siguranță, ca suceveni, ne putem mândri cu antrenorul Petru Ghervan și cu omul Petru Ghervan. Un familist convins, iubitor de sport, dar și de artă. Un tip rafinat atât în lumea handbalului, cât și în viața de zi cu zi.

 

Petru GHERVAN

Petru Ghervan

– Domnule profesor, aveți un final de an mai liber. Cum e?
– Din 1982, când am început activitatea de antrenor, nu am avut mai mult de trei zile libere. Excepția a constituit-o cantonamentul de la Eforie Sud din 2007, când la echipă a venit Leonard Bibirig, el ocupându-se atunci de antrenamente.
– Și nu regretați? Anul trecut erați prin cantonamentul naționalei, în urmă cu doi ani de asemenea, în timpul campionatului nici nu se pune problema, iar în perioada de pregătire antrenorii trebuie să fie la echipă…
– Nu regret deloc. A fost opțiunea mea și nici dacă nu aș fi reușit să am rezultate nu aș fi regretat. Mai degrabă poate mi-ar fi părut rău dacă nu aș fi încercat cariera de antrenor.
– Până la urmă, de unde vine pasiunea dvs. pentru handbal?
– De mic copil am avut o pasiune pentru sport în general și am încercat orice. La Todirești, am fost chiar în echipa de tetratlon a școlii. Apoi am avut câțiva profesori care m-au îndrumat spre handbal, în perioada liceului (Face o pauză și chipul i se luminează, amintindu-și de perioada petrecută la Liceul cu Program Sportiv din Iași). În 1974 eram în clasa a IX-a, la clasa de fotbal, dar, la finalul anului, profesorul Dumitru Olteanu m-a atras spre handbal. După al doilea an de practicare a handbalului am devenit vicecampion național cu LPS Iași, iar un an mai târziu am câștigat medalia de bronz la juniori I și am fost selecționat la lotul național, unde printre colegi i-am avut pe Mircea Bedivan, Vasile Stângă și Petre Cozma.
– Înseamnă că antrenorul de acum a învățat multe și de la fostul handbalist Petru Ghervan… Cum a evoluat cariera dvs. de sportiv?
– După absolvirea liceului am fost selecționat la Dinamo București, unde nu am jucat, dar am făcut pregătire timp de trei luni. Ulterior am plecat la Piatra Neamț, unde am făcut și armata și am jucat timp de doi ani în prima ligă la Relonul Săvinești. La Suceava am ajuns în 1979, când m-am înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Am jucat la CSU Suceava în Divizia B, echipă care pe atunci era antrenată de Pop Șerban, iar printre colegi i-am avut pe Petru Brândușe, Dumitru Bernicu și George Dumitru. În 1982 am terminat ca șef de promoție Facultatea de Educație Fizică și Sport și, pentru că în Suceava nu aveam prea multe de ales, am plecat la Roman, unde m-am încadrat la CSȘ. Romanul era cea mai apropiată destinație în linie dreaptă, pentru că trebuia să fiu aproape și de părinți care la vremea aceea erau un important sprijin material. De asemenea, am ales să merg la Roman și la propunerea lui Otto Hell care era antrenor la Relonul Săvinești și îmi propusese să revin la această echipă pentru a juca. Și, ca să revin la prima întrebare, cea cu vacanțele, pot spune că în vara lui ’82, după absolvirea facultății, am avut o vacanță de trei luni. Din păcate, tot în acea vară am suferit și un accident la coloana vertebrală care mi-a diminuat șansele de a mai practica handbalul de performanță încă de la vârsta de 24 de ani…
– Păcat! Dar poate așa avea să se nască mai devreme antrenorul Petru Ghervan. Nu?
– Într-adevăr. Am rămas profesor-antrenor la Clubul Sportiv Școlar Roman până în 1990 și am reușit să duc câteva echipe de copii la turneele finale, în anii ’86, ’87, ’88. Unul dintre sportivii pe care i-am promovat atunci a fost Liviu Ianoș (n. red. – fost jucător al echipei naționale a României, în prezent selecționer de copii pentru naționala Germaniei).
– Ce ați găsit la Suceava, în 1990?
– Pe atunci grupele de băieți de la Suceava erau pregătite de Dumitru Bernicu și Petru Brândușe. Eu am început cu grupe de începători. Prin luna septembrie a acelui an, Mitică Bernicu a cedat fizic și a avut câteva probleme medicale, iar în locul său am mers eu în cantonamentul de la Baia Mare cu echipa de juniori I. Atunci mi-am dat seama de resursele umane pe care le avea handbalul la Suceava. În 1992, doamna Maria Ionescu m-a îndrumat spre Universitate, unde am devenit lector prin concurs. Am continuat să lucrez la CSȘ Suceava cu grupele de copii, clasele a V-a și a VI-a. A fost poate cea mai frumoasă perioadă din activitatea cu juniorii. Acolo am avut o colaborare foarte bună cu Gabi Senciuc și Adi Bucătaru, iar împreună cu D. Bernicu și P. Brândușe am format o echipă redutabilă și am obținut primele medalii pentru Suceava, la juniori II, argint în 1997 și 1999, după turneul final de la Sf. Gheorghe. În 2000, a venit și titlul național la juniori II, iar un an mai târziu LPS CSȘ Suceava devenea campioană națională atât la juniori I cât și la juniori II. Practic, dictam și dominam handbalul juvenil românesc. Atunci s-au format și majoritatea jucătorilor care sunt acum la echipă. Urmarea a fost că în 2002 am promovat în Liga Națională cu o echipă formată în mare majoritate din juniori. De aici cred că toată lumea știe istoria echipei de handbal…
– Într-adevăr. Nu știu câți suceveni mai sunt care să nu fi auzit de CS Universitatea Suceava și de performanțele realizate de această echipă, rezultate care sunt asociate pe bună dreptate cu Petru Ghervan. Pentru mulți sunteți un model și tocmai de aceea cred că iubitorii handbalului sau cei care vă cunosc rezultatele poate ar vrea să știe mai multe și despre omul Petru Ghervan:
– Spuneți-mi, vă rog, dacă sunteți un tip superstițios…
– Nu sunt croit pe superstiții, dar sigur că în lumea sportului se mai practică așa ceva. De exemplu, nu port niciodată un lucru nou la un eveniment important. Unele superstiții le mai bag în seamă fără a crede neapărat că influențează cu ceva.
– În afară de talentul dovedit deja pe banca tehnică, ce alt talent considerați că mai aveți?
– O aptitudine a mea bine definită este cea de comunicare, capacitatea de a mă face înțeles. Ambiția și uneori încăpățânarea în ce privește tenacitatea în urmărirea unui scop.
– Defect?
– Tenacitatea dusă cu obstinație la o limită greu de suportat poate deveni uneori agasantă. Pot deveni sâcâitor cu insistența mea de urmări unele lucruri.
– Care ar fi cea mai mare realizare profesională a dvs.?
– Finala Cupei Challenge din acest an.
– Și din punct de vedere personal?
– Fiica mea, Raluca, este cel mai important reper al vieții mele. Performanțele se uită, ceea ce merge mai departe sunt copiii noștri.
– Nu ați încercat să vă îndrumați fiica spre sport?
– E foarte pasionată de ceea ce fac eu și cred că știe mai bine ca oricine istoria formării acestei grupări de la Suceava. Dacă ea nu a dorit să facă sport de performanță a fost alegerea ei, deși are calități pentru a practica sportul. Nu am intervenit cu nimic pentru a-i schimba opțiunea. Acum e absolventă a Academiei de Teatru și Film, specializarea actorie. A fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal la Gala Absolvenților UNATC. A jucat într-o stagiune de 10 piese la Teatrul Metropolis (n. red. – ulterior am aflat că Raluca Ghervan a jucat deja alături de mult mai cunoscuții Marius Florea Vizante și Monica Davidescu.)
– Ce urăște Petru Ghervan la oameni?
– Lipsa de seriozitate, oamenii care își schimbă des opțiunea față de un anume lucru. Au existat în viața mea și oameni pe care i-am întâlnit tangențial și au avut atitudinea fluctuantă.
– Care e mâncarea preferată?
– Cea tradițională. Nu sunt pretențios sau cu gusturi foarte rafinate. Prefer mâncarea cu care am crescut. Tochiturile specific bucovinene, ciorbele bucovinene și sarmalele făcute de soția mea, care e specialistul numărul unu în așa ceva.
– Gătiți?
– Foarte rar. Când eram mai tânăr mai intram în bucătărie, dar acum nu-mi mai permite timpul. De fapt, mâncarea nici nu mai este o pasiune pentru mine. Încerc să mă rezum la alimentele mai sănătoase. Nici programul nu-mi permite să intru prin bucătărie.
– Aveți o mașină preferată?
– Volkswagen, dar am o Skoda de care sunt mulțumit și, probabil, dacă o voi schimba tot o Skoda mi-aș lua. Când aleg o mașină contează în primul rând aspectul practic: confort, securitatea în trafic. Nu sunt un vitezist.
– Știu că nu doar activitatea de la CS Universitatea vă ocupă mult timp, ci și faptul că sunteți decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din Suceava. Mai aveți timp să citiți?
– Câteodată și asta, pentru că vreau să ajung în contact cu literatura de specialitate pentru a fi cât mai informat din punct de vedere profesional. În ce privește beletristica, agreez literatura ușoară, de vacanță. Ultima carte citită a fost “Istoria corpului”, o lucrare coordonată de Alain Corbin. O carte care mi-a plăcut și pe care am citit-o în drumurile spre și dinspre lotul național a fost „Casa Buddenbrook” a lui Thomas Mann. Regret că nu am timp suficient pentru a citi cât mai mult.
– Aveți un gen de muzică pe care o preferați în mod deosebit? Ce alegeți între Placido Domingo și Adrian Minune?
– Îmi place orice fel de muzică de bună calitate și care e și perceptibilă. Mai degrabă Placido Domingo decât Adrian Minune. În studenție îmi plăcea muzica folk. Câteodată, acasă mai ascult muzica ce are darul să mă liniștească, cum ar fi „Anotimpurile” de Vivaldi.
– Un film sau piesă de teatru care v-a rămas în minte… Și, evident, aș vrea să știu dacă aveți un actor sau o actriță preferat(ă)?
– Îmi place Olga Tudorache, poate și pentru legătura cu fiica mea, ca tip de artist, de actor. O piesă de teatru care mi-a plăcut în mod deosebit a fost „Oameni și Șoareci” cu Florin Piersic, o piesă care l-a propulsat ca actor pe Piersic.
– Bun. Am vorbit de muzică, dar spuneți-mi dacă vă place să dansați…?
– De obicei, la petrecerile tradiționale, când sunt cu soția mea, mai dansez. Îmi place să dansez vals, tango, muzică populară bucovineană. Folclorul de aici din zona noastră e inegalabil.
– Atunci când vă uitați la tv, ce posturi preferate aveți?
– Știrile în special. Îmi place să fiu informat cu ce se întâmplă prin lume. Urmăresc posturile locale și cele naționale de știri, Antena 3, Realitatea TV, asta în timp ce mă acomodez cu casa.
– Dacă tot urmăriți posturile de știri, spuneți-mi ce impresie v-a lăsat campania electorală și ce a urmat după aceea?
– Suntem o societate care încă își mai caută reperele fundamentale pe care nu le-a acceptat toată lumea: dreptatea, adevărul, respectul față de cel de alături. Educația și informarea rămân principalele probleme care generează ambiguități la nivelul societății românești.
– În sezonul trecut al Cupei Challenge ați avut un parcurs neașteptat de lung, care a presupus și câteva călătorii. Ce locuri v-au lăsat o impresie plăcută atunci sau cu alte prilejuri?
– Am două amintiri plăcute. Una de prin ’90, de la o participare la o cupă ce a avut loc la Partille, în Suedia, o localitate în apropiere de G

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: