Rândurile ce urmează – scrise cu tristețea celui dinăuntru, care regretă sincer că nu s-a putut altfel, adică fără rufe spalate la poartă, în văzul lumii – sunt o încercare de replică la susținerile D-lui Daniel HRENCIUC preluate de D-na Magda AXON în articolul În… balanța de funcții a Direcției pentru Cultură, contabilii atârnă cel mai greu, apărut în ediția din 12.12.2009 a cotidianului Crai nou.
Vă rog să aveți amabilitatea de a le face publice în beneficiul bunului renume al ziarului și în profitul cititorilor Dvs. interesați de acest subiect – mai ales că declarații de aceeași factură, la fel de lezante pentru adevăr, instituție și oamenii ei, ați preluat și cu alte ocazii de la directorul coordonator al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Suceava.
Știe cine știe încotro bate (și de ce și pentru ce – căci bate, nu glumă!) D-l Daniel Hrenciuc atunci când susține că 4 din cei 12 angajați ai instituției ar fi contabili. Ca și mai ieri, când mă deferea defăimător stigmatului public pentru vina de a fi muncit – legal – de două salarii. Și ca și-n alte numeroase dăți, când a spus prostii cu ghiotura și cu gura plină. Senin-senin, absolut nefiresc ocolit de umbra vreunei griji. Căci pe lângă o bizară oroare de tot ce înseamnă colectiv și colegialitate, D-l Daniel Hrenciuc pare să aibă oroare și de șederea cu sine însuși.
Frunzărește, simplu, colecția Crai noului cine vrea probe.
Fapt e că dumnealui îi place al naibii de tare la gazetă. Zilnic, mult și pe prima pagină, dacă se poate. Drept care vrea acolo cu orice preț și face (dar mai ales spune) pentru asta orice. Nici vorbă, tocmai de aceea, de scrupule față de relația afirmațiilor proprii cu adevărul, cu realitatea, cu oamenii, cu regulile, principiile, criteriile. Nu contează, la fel, dacă minte, insinuează, presupune, colportează falsuri, murdărește, calomniază, susține bazaconii. În dumnealui pare să se fi cuibărit și să facă pui spurcați moravul politic de cel mai de jos etaj: al mizei pe efectul primului impact, al găunoșeniei rostite cu aplomb, al golului învelit în spoială, al nimicului smăcuit, al cuvântului și al înțelegerii de o clipă, al înșelăciunii, cacialmalei și cotonogelii golănești…
Nu, din păcate, n-ai cum să-i ceri cine știe ce D-l director Daniel Hrenciuc, întrucât dumnealui n-a ajuns încă în instituția pe care susține că o manageriază. Asta va și fi înțeles, de altfel, prin coordonator, adică de la distanță, de la orice și oricâtă distanță – în vreme ce vechiul executiv va fi avut înțelesul de aflător mereu pe brazdă. A trimis, în orice caz, la sediu câteva iscoade, câțiva pândaci, răstălmăcitori și băsnuitori, câteva dispoziții de întoarcere a birourilor, logisticii, regulilor și angajaților pe dos și, firește, multe-multe doleanțe, pretenții, mofturi, hachițe. Una mai discreționară, mai abuzivă, mai capricioasă decât alta. Încât este cu totul normal ca dumnealui să nu fi ajuns încă să cunoască și să-l preocupe instituția, să-i știe problemele, să înțeleagă legislația și problematica domeniului.
Căci cei 12 angajați ai instituției despre care face vorbire D-l Daniel Hrenciuc sunt de fapt doar 10 (cu director coordonator cu tot). Cei 4 contabili, în înțelesul de oameni cu pregătire de specialitate și care au atribuții în consecință, se reduc la unu singur. În rest, chiar dacă lucrurile nu sunt tocmai complicate, ele au aici un ceva al lor, iar cine nu vrea nu le pricepe și basta.
Mai departe, din cauza supraaglomeratei contabilități, 6-7 colaboratori externi de când a venit în instituție? Personali – va fi vrut să spună? Altfel stă rău și cu numărătoarea. Pentru că, iată, spre pildă, în septembrie, spun actele – 12 colaboratori externi, în octombrie – 13, în noiembrie – 11. Mereu mai mulți decât angajații. Și necesari, e drept, cel puțin unii dintre ei – dar de ce să mintă în privința lor? Chiar așa, de ce?
Pentru că minciuna pare să-i fi devenit o tentație ireprimabilă și-i este, prin urmare, de neocolit.
Apoi pentru că trebuie să iasă viu, concret și numaidecât la gazetă, iar dumnealui nu prea știe și nu prea înțelege – ci doar dibuiește fără ambiții de rigoare – lucrurile despre care cuvântează.
Pe urmă e că, în năclăiala asta, are întotdeauna ceva de ascuns, ceva de reproșat, ceva de justificat și ceva de pregătit. Pe rând: ascunde, poate, faptul că acești 11-13 colaboratori externi, dintre care doar în jur de jumătate sunt necesari, consumă lunar 7-8 mii de lei din bugetul de cheltuieli materiale (vreo 30% din cheltuielile de personal ale instituției – costul, însă, de tipărire a una-două cărți pe lună); reproșul este că asta e o situație pe care eu am preluat-o, ca și în cazul neînțelesei contabilități – lucru chiar adevărat în parte (doar că, evident, în partea cea bună); de justificat ar fi mai multe, între care moftul șoferului personal (pe lângă cel oficial, angajat ca atare) și, desigur, cele, în total, vreo trei colaboratoare pentru …traducerea documentelor (deși asta nu intră absolut deloc în atribuțiile instituției, ci doar în raza interesului științific privat al directorului coordonator, istoric al minorităților – iar traducătoarele, ca din întâmplare și fară ca eu să pot fi învinuit de etnicisme și de naționalisme, se numesc Ludmyla, Trifanov, Iurea); de pregătit, în fine – probabil că se preconizează schimbări, angajări, obsesiva echipă.
Dar dovada absolută a nepriceperii D-lui Daniel Hrenciuc în cele la care se repede să le spună e dată de devoalarea preocupării dumnealui pentru a angaja un arheolog. Nu trebuia decât să întrebe ca să afle că America fusese deja descoperită: legal se poate angaja un arheolog (de aceea și au arheolog unele direcții de cultură), dar cum instituția este o inspecție și misiunea ei este una de control, iar nu de execuție, arheologul-funcționar public, între altele, n-ar putea face, în condițiile legislației actuale, arheologie propriu-zisă.
Încât are mare dreptate D-l Daniel Hrenciuc atunci când afirmă public, în legătură cu instituția (dar nu și cu stricăciunile și cu ruina pe care i le-a pricinuit), că asta e o situație pe care eu am preluat-o. Asta este într-adevăr o situație pe care dumnealui a preluat-o. Și dată fiind tocmai situația în discuție, un secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și un vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava – prezenți la ceremonia de învestire a D-lui Daniel Hrenciuc – mi-au și mulțumit pentru eforturi și reușite și pentru decizia de a mai rămâne în instituție.
AUREL BUZINCU,
fost director executiv
Comentarii