La Timișoara, o bătălie câștigată de Biserica Bucovinei

Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina dobândește, în calitate de proprietar, dreptul de a gestiona 166.613 hectare de pădure

RNP se supune deciziei, dar merge cu judecata mai departe

Curtea de Apel Timișoara a decis luni să dea câștig de cauză Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina și să recunoască dreptul de proprietate al acestuia pentru o suprafață de teren cu vegetație forestieră de peste 166.000 de hectare în județul Suceava. La Curtea de Apel Timișoara s-au judecat toate apelurile față de decizia Tribunalului Suceava dată în luna martie a anului 2007 prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafață de 166.613 hectare de pădure, apeluri formulate de Direcția Silvică Suceava, statul român prin ANAF și Instituția Prefectului Suceava, dar și de Fondul Bisericesc care a cerut în apel să fie pus în posesie și cu clădirile construite de Direcția Silvică Suceava pe terenurile aparținând acestei fundații.

 

Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina (harta proprietăților)

Vasile Tudor


Valerian Solovăstru

Conform istoricului întregii operațiuni, Tribunalul Suceava a admis, la mijlocul lunii martie 2007, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina privind retrocedarea unei suprafețe de pădure și obliga Regia Națională a Pădurii, Direcția Silvică Suceava și statul român, prin Ministerul de Finanțe, să pună la dispoziția FBOB o suprafață de 166.613 de hectare. Ulterior acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara.
Situația cu pădurile revendicate de FBOB datează de mai multă vreme și a fost mai degrabă un fel de telenovelă între autoritățile statului și juriștii și avocații Fondului. Astfel, Comisia județeană de fond funciar Suceava și-a declinat, în data de 7 aprilie 2006, competența de soluționare a cererii Fundației Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei privind restituirea unei suprafețe de aproximativ 192.000 de hectare de pădure, cât a solicitat în primă instanță FBOB, motivând că nu face obiectul Legii 1/2000 a fondului funciar și al Legii 247/2005 a proprietății. Potrivit unei note prezentate la acea vreme în susținerea motivării, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina ar fi avut, de la înființare, doar drept de administrare asupra terenurilor forestiere și nu de proprietate, fiind considerată o fundație înființată de statul român.

Reacții după decizia Curții de Apel

Înalt Prea Sfințitul Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a ferit să comenteze decizia luată ieri de instanță, până la comunicarea scrisă a hotărârii Curții de Apel Timișoara. El ne-a declarat că nu știe nimic despre această sentință și că i se pare „normal și legal” să aștepte comunicarea oficială a completului de judecată.
Avocatul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, suceveanul Vasile Tudor, a declarat, luni, că hotărârea Curții de Apel Timișoara, prin care se menține decizia de retrocedare a 166.613 ha de pădure, este un pas important în acest proces pentru câștigarea lui definitivă. De cealaltă parte, directorul general al RNP, suceveanul Valerian Solovăstru, a anunțat că va fi introdus recurs la decizia Curții, însă ea va fi aplicabilă până la o nouă decizie.
Avocatul Vasile Tudor a ținut să amintească faptul că lupta pentru dreptul de proprietate al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina a început la 11 aprilie 2001, când s-a introdus acțiunea la Tribunalul Suceava și că, după aproape nouă ani de judecată, în al treilea ciclu procesual, s-a admis să i se lase Fondului în deplină proprietate suprafața de terenuri împădurite și construcțiile care au aparținut acestei fundații. El a mai precizat că hotărârea Curții de Apel Timișoara de a respinge apelurile formulate este definitivă și va putea fi pusă în executare înainte de a se ajunge în recurs, ceea ce reprezintă un avantaj imens pentru FBOB. „Acest proces este unul destul de îndelungat. Cam greu se naște la noi statul de drept și nu din cauza instanțelor, ci a autorităților statului, care ar trebui să acționeze pentru restituirea proprietăților confiscate abuziv”, a precizat Vasile Tudor. Din punctul său de vedere, decizia Curții de Apel Timișoara este „un pas important” spre finalizarea acestui proces și și-a exprimat convingerea că și Înalta Curte de Casație și Justiție va confirma această soluție.
Vasile Tudor a mai subliniat că instanța a stabilit calitatea procesuală activă a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, care este echivalentă cu calitatea de proprietar, iar revendicarea se mai poate discuta doar sub aspectul întinderii proprietății. „Dreptul de proprietate al Fondului a fost recunoscut în mod definitiv”, a mai spus avocatul sucevean.

RNP înghite cu noduri soluția instanței și se pune cu burta pe… lege

De cealaltă parte, directorul Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru (fost director general al Direcției Silvice Suceava), a declarat presei după anunțarea deciziei că va fi introdus recurs față de cele stabilite de Curtea de Apel Timișoara, referitor la caz. „Ne supunem hotărârii și vom face categoric recurs”, a spus, cu destulă surprindere, Valerian Solovăstru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: