CS Universitatea Suceava – UCM Reșița, o reeditare a finalei Cupei Challenge

În ultima etapă a turului, formația suceveană va întâlni mâine, de la ora 12.00, în sala LPS, echipa UCM Reșița

Ultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal masculin programează pentru CS Universitatea Suceava un meci de zile mari în compania celor de la UCM Reșița, nimeni alții decât adversarii din finala Challenge Cup din sezonul precedent. Sucevenii se prezintă la această partidă după două înfrângeri consecutive, în timp ce oaspeții se luptă pentru titlu.

 

„Ultimul meci din acest tur este unul deosebit. Vom întâlni pe teren propriu una dintre cele mai bune echipe din campionat, care se bate cu șanse reale la titlu cu HCM Constanța. Îi cunoaștem bine pe adversarii noștri, cu care ne-am confruntat de patru ori anul trecut, și știm că au un lot mai bun, din moment ce i-au transferat pe Fenici și Adi Petrea.
Nouă nu ne rămâne decât să recuperăm jucătorii incerți, Tcaciuc și Gavriloaia, și să ne autodepășim pentru a scoate un rezultat bun. Sper să eliminăm greșelile din jocurile cu U Cluj și Știința Bacău și să încheiem turul cu un joc frumos și eficace”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig.
Jucătorii formației CS Universitatea Suceava vor să îl revadă în formă pe directorul tehnic, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport și profesorul lor Petru Ghervan, după problemele de sănătate pe care le are.
„Ținem legătura telefonic tot timpul cu domnul Petru Ghervan și-i urăm sănătate și-l așteptăm din nou alături de echipa noastră”, a spus antrenorul formației CSU Suceava, Leonard Bibirig.
„Ne trebuie o zi bună ca să-i batem pe cei de la Reșița” este părerea tuturor jucătorilor de la CS Universitatea Suceava
„Știm cu toții ce ne așteaptă în disputa cu gruparea bănățeană, care este mai tare decât anul trecut și se luptă cu șanse reale pentru titlul de campioană. Avem nevoie de o zi bună și de aportul tuturor pentru a scoate un rezultat bun”, a declarat extrema dreaptă a formației CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia.
„I-am mai învins o dată pe cei de la Reșița pe teren propriu și sper să o facem din nou. Este sigur ca sunt mai puternici decât anul trecut, dar dacă prindem o zi deosebită nimic nu este imposibil. Vom juca acest meci la cote maxime atât pentru noi, cât și pentru profesorul Petru Ghervan”, a afirmat interul stânga al grupării CSU Suceava, Adrian Chiruț.
„La un meci de genul celui cu UCM Reșița nu mai este nevoie de nicio motivație suplimentară. Chiar dacă adversarii noștri au un lot extrem de valoros, noi vom aborda partida la victorie și sunt convins că putem produce surpriza”, a declarat extrema dreaptă a formației CSU Suceava, Costel Brădățan.
„Am pregătit foarte bine meciul cu UCM Reșița și sper din tot sufletul ca la final să ne bucurăm alături de publicul spectator. Toți ne dorim să recuperăm punctele pierdute în disputele cu U Cluj și Știința Bacău”, a afirmat interul stânga al formației CSU Suceava, Sergiu Zvanciuc.
„Disputa cu UCM Reșița poate fi considerată o reeditare a finalei Challenge Cup din sezonul precedent și, în mod logic, ne dorim revanșa. Campionatul Ligii Naționale din acest an este unul foarte echilibrat și se poate întâmpla orice într-un astfel de meci. Va fi un meci de care pe care și ne vom lupta pentru victorie”, a afirmat extrema stângă a grupării CSU Suceava, Florin Dospinescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: