Bolile de sezon s-au mai… calmat !

 

Bolile de sezon s-au mai… calmat ! Afecțiunile de sezon au lăsat-o mai moale în perioada 30 noiembrie-6 decembrie, după ce în perioada precedentă Serviciul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile – Statistică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava înregistrase o creștere consistentă a lor. O explicație ar fi însă că lumea este preocupată de treburile dinaintea sărbătorilor de iarnă și poartă boala pe picioare, neprezentându-se la medic.
Astfel, în perioada menționată, medicii din județ au raportat 3.671 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), față de cele 5.198 din săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri sunt în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, unde s-au semnalat 1.256 cazuri, urmând tinerii cu vârste între 15 și 29 ani – 707 de cazuri.
Au fost internate 118 persoane cu astfel de afecțiuni, cele mai multe internări fiind la persoane de 30-64 de ani (33 cazuri) și copii sub un an (26 de cazuri). Tot săptămâna trecută, 136 de persoane au fost diagnosticate cu gripă, dintre care doar 11 au fost internate, iar cu pneumopatii acute, încă 919 persoane, față de 1.019 în săptămâna precedentă, cu 102 internări.
Specialiștii DSP recomandă sucevenilor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, pentru a avea o șansă în plus de a rezista și în fața gripei noi. Prețul unei doze de vaccin împotriva gripei sezoniere este de circa 35 de lei. Referitor la vaccinarea gratuită împotriva gripei sezoniere, care se efectuează anul acesta doar la persoane de 65 de ani și peste această vârstă, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, bioing. Adrian Popescu, a informat că până acum s-au efectuat 28.231 vaccinări antigripale. La nivel județean, în urma licitației privind achiziționarea de vaccin antigripal, Institutul Cantacuzino a trimis o primă tranșă de 25.390 doze de vaccin din cele 43.730 comandate în total, iar ulterior și restul dozelor, care au fost repartizate în teritoriu. “În momentul de față, la noi, la DSP, se mai găsesc doar 450 doze, iar 15.000 doze sunt în cabinetele medicilor de familie, pentru a fi administrate”, a mai a precizat Adrian Popescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: