Comunitatea Rușilor Lipoveni:

„Zilele Culturii Ruse”

 

Deși a trecut câtva timp, aș dori să mă refer la un eveniment încă de actualitate, pe care am datoria de a-l face cunoscut, întrucât am avut privilegiul de a fi acolo. Este vorba de manifestarea „Zilele Culturii Ruse”, desfășurată în perioada 5-8 noiembrie 2009 la Centrul Cultural Multietnic Tulcea, organizată de Comunitatea Rușilor Lipoveni din țara noastră, sub egida Ambasadei Federației Ruse în România, cu sprijinul financiar al Guvernului României – Departamentului pentru Relații Interetnice și Ministerului Culturii și Cultelor. De această dată, „Zilele Culturii Ruse” au avut ca tematică „Spiritualitatea lui Dostoievski”, focalizând viața și opera marelui romancier rus. Timp de două zile, oaspeții manifestării au asistat la comunicări științifice, dezbateri, proiecții de filme documentare despre marele scriitor rus și ecranizări ale operelor sale.
La deschiderea seminarului, au participat oficialități locale, reprezentanți ai unor organizații centrale și ai Ambasadei Ruse. Alături de gazda manifestării tulcene, Andrian Ampleev, președintele comunității locale a rușilor-lipoveni și viceprimar, a fost prezent primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, susținător constant al vieții interetnice locale, o dovadă în acest sens fiind faptul că a acordat în mod gratuit comunității locale a rușilor-lipoveni un teren în zona istorică centrală a orașului pentru construcția Centrului Cultural Multietnic, inaugurat în vara acestui an. Salutând asistența în limba rusă, șeful administrației municipale a menționat: „Este o onoare pentru noi să putem găzdui un eveniment cultural de o asemenea im-portanță, această masă rotundă la care se va discuta despre marea literatură rusă, care are un aport uriaș la cultura mondială. Vă mulțumesc pentru acest privilegiu și vă rog ca de acum încolo să vă considerați invitații noștri permanenți și vă asigur că primarul, majoritatea și minoritatea tulceană vă așteaptă cu sufletul în palmă”.
Mereu prezent la manifestările culturale ale etniei sale, președintele Miron Ignat a scos în evidență faptul că Centrul Cultural Multietnic Tulcea, deși funcțional de puțin timp, polarizează viața comunitară în ansamblul ei. Astfel, în afară de acțiunea în curs de desfășurare, sediul a găzduit a V-a ediție a simpozionului „Cultura rușilor-lipoveni în context național și internațional”, precum și „Consfătuirea reprezentanților diasporei ruse” din toată lumea.
Au urat de asemenea succes lucrărilor seminarului secretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Marko Attila, și consulul general rus Viktor Demin. În rândul personalităților locale, s-a remarcat dna Axenia Hogea – reprezentantul Direcției pentru Cultură Tulcea, care a scos în evidență în discursul său valorile orașului gazdă: „Doresc un cald bun venit oaspeților noștri și, în calitate de administrator al patrimoniului cultural al județului Tulcea, îi asigur pe oaspeții noștri că prezența domniilor lor creează un eveniment cultural la Tulcea. Bun venit, așadar, pe pământul Dobrogei, un pământ tainic ca orice pământ străvechi, purtător a șase mii de ani de istorie și loc natal pentru nume foarte sonore în cultura și civilizația română, și mă gândesc la matematicianul Grigore Moisil, a cărui casă natală s-a aflat chiar pe acest loc, mă gândesc de asemenea la dirijorul de renume mondial George Georgescu, la creatorul de școală de pictură românească Alexandru Ciucurencu, sculptorul Ion Jalea, acuarelistul Constantin Găvenea, scriitorii Panait Cerna și Jean Bart, și dacă ar fi să continui această enumerare ar trebui să vă rețin atenția prea mult timp. Se spune că în provincie nu este un mediu propice pentru dezvoltarea și cultivarea intelectului, dar seminarul dvs. contrazice această afirmație. După părerea mea, tulcenii nu au temei pentru complexe provinciale, calendarul cultural al județului Tulcea este foarte bogat nu numai cantitativ, ci în mod deosebit calitativ. Tulcea găzduiește un institut de cercetări eco-muzeale, cu patru muzee care oferă vizitatorilor colecții complexe și complete pe care vă invit cu căldură să nu le ocoliți. Există o multitudine de organizații neguvernamentale cu activitate culturală, comunitățile etnice aducându-și contribuția la constituirea culturii dobrogene, care este mai norocoasă decât alte regiuni, pentru că fiecare etnie vine cu specificul și culoarea sa și îmbogățește astfel cultura dobrogeană și implicit pe cea națională. Vreau să-i felicit pe organizatorii acestei manifestări pentru faptul că au ales să o dedice marelui Dostoievski. A dedica o manifestare acestei personalități este oriunde și oricând oportună, pentru că Dostoievski s-a născut cu sămânța geniului în sine, iar aria de circulație a numelui său se confundă cu întreg globul pământesc…”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: