Cap sau pajură – fără interogație; chiar acesta mi se pare, în aceste zile, răspunsul: cap sau pajură, aceeași monedă.
…De puțin timp (doar) urmăresc cu o mai mare atenție cum se manifestă pe Internet campania electorală și, mai ales, consecințele ei la nivelul alegătorilor-internauți. Nu mă refer la înfierbântatele bloguri partizane, nici la mesajele trimise zilnic în poștă (inclusiv cu stricte indicații de vot, inclusiv dinspre firme media care, în principiu, ar trebui măcar să pară obiective), nici la publicitate (mult mai agresivă decât cea din ziare sau de la tv), ci la câteva așa-zise „rețele de socializare”.
Unde anume inși (pe alocuri, se pare chiar administratori web) i-au înregimentat pe cei doi candidați la râvnitul scaun-balansoar de la Președinție, iar alții (zeci de mii!) li s-au adăugat candidaților „prieteni” (ori au respectat convenția pentru a demonstra cât le sunt de dușmani) și, de zile întregi, (le) scriu, și scriu, și scriu… Am mai spus-o și cu alte ocazii că noi nu alegem pe B. sau pe G., ci doar un b. sau un g. așa cum locuiesc ei în imaginarul nostru. Ce am citit însă în foarte multe dintre mesajele respectivilor internauți (adesea războinice, murdare, penibile, cu iz puturos de mahala) m-a făcut să înțeleg că ei se nutresc din ficțiuni bizare, din amintiri false, din basme mediatice ori din utopii fără noimă. Și să mai înțeleg că scrutinul de duminică va fi ca o ruletă rusească, în timpul căreia mulți dintre români riscă să-și bage câte un glonte în cap. Cu determinare, cu voioșie, cu…



























Comentarii