Nouă corturi electorale și pustii

Dincolo de impactul vizual pe care îl au asupra trecătorilor, corturile inscripționate reprezintă o metodă mult mai ieftină de promovare decât bannerele sau panourile publicitare > Pentru fiecare metru pătrat ocupat de aceste corturi pe domeniul public, PD-L, PSD, PNL și susținătorii candidatului independent Sorin Oprescu plătesc câte 4 lei/zi

 

Cu circa o lună de zile înainte de startul campaniei electorale, partidele de pe scena politică locală au avut mare grijă să închirieze de la primărie “miezul” unor trotuare aflate în diferite cartiere ale municipiului Suceava, ca să-și amplaseze deja tradiționalele corturi.
Dincolo de impactul vizual pe care îl au asupra trecătorilor care se ciocnesc pur și simplu de ele, corturile inscripționate reprezintă, din câte am aflat, o metodă mult mai ieftină de promovare decât bannerele sau panourile publicitare.
Pentru fiecare metru pătrat ocupat pe domeniul public, PD-L, PSD, PNL și susținătorii candidatului independent Sorin Oprescu plătesc câte 4 lei pe zi.
Evident, cele nouă corturi au fost montate în cele mai vizibile zone ale Sucevei: esplanada Casei de Cultură din centrul urbei (PSD și PD-L), în zona magazinul “Premier” și “Alpha Bank” de pe Mărășești (PNL și PSD), zona magazinului Bucovina (Oprescu și PNL), în zona bisericii “Sf. Andrei” din Burdujeni (PD-L, PNL și PSD).
Se pare că sătui de tot tam-tamul electoral, sucevenii trec însă nepăsători pe lângă “strategicele” corturi, mai ales că în timpul săptămânii aici nu-i întâmpină nimeni ca să le ofere o pungă, fie ea goală sau “plină” cu un calendar și un pix.
Aspectul l-am sesizat și noi ieri, când ne-am propus ca, în jurul orei prânzului, să vizităm cele nouă corturi, nu pentru că am fi rămas fără calendare sau pixuri la redacție, ci pentru a le da șansa tinerilor angajați aici să ne convingă (așa cum suntem de părere că nu au făcut-o în primele săptămâni de campanie electorală) că știu câte ceva despre partidele ale căror haine le-au și îmbrăcat.
Nu mai departe de finele săptămânii trecute, tinerii care l-au însoțit la Suceava pe Sorin Oprescu nu au știut să ne explice care este semnificația stelei cu 7 colțuri, simbolul campaniei electorale a acestui candidat la președinția țării. Ulterior, însuși Sorin Oprescu ne-a informat că steaua albastră în șapte colțuri, imprimată pe toate materialele sale de campanie, semnifică “armonie”.

Cortul roșu din Burdujeni, tăiat cu lama ?

Așadar, ieri la ora prânzului am înțeles că aceste corturi, care ocupă trotuarele Sucevei, nu sunt doar electorale, ci și pustii.
Înțelegem de ce membrii Partidului Social Democrat nu se aflau ieri la cortul din Burdujeni. Acesta a fost vandalizat; persoane rămase necunoscute încă l-au tăiat cu un obiect ascuțit, lamă sau cutter. Potrivit declarațiilor dlui Virginel Iordache, președintele Organizației Municipale a PSD, actul de vandalism ar fi fost săvârșit de tineri din PD-L.
De remarcat este și grija pe care conducerea Partidului Democrat-Liberal o poartă tinerilor de la corturile electorale. Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în ultima perioadă, “portocalii” au avut grijă să doteze corturile cu aeroterme, pentru ca tinerii care ar fi trebuit să stea aici pentru a oferi materiale informative să nu înghețe de frig.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: