Puncte... de vedere

„Gogorița” zilelor libere în asistența socială

„În Colegiul director de luni am stabilit, în principiu, un singur lucru. Că trebuie să respectăm legea!”, declara ieri Florin Tărnăuceanu, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava.

 

La nivel declarativ treaba pare simplă, acordarea în realitate a liberelor neplătite prevăzute de Legea 329/2009 tuturor salariaților instituției fiind însă în acest sector de stat o imposibilitate.
În ce privește personalul administra-tiv, prin rotație, toți funcționarii DGASPC vor sta acasă în lunile noiembrie și decembrie, destul cât să cumuleze cele 8 zile libere neplătite și să nu creeze disfuncționalități în activitatea profesională. Dacă vor veni la serviciu să-și rezolve din treburile restante, o vor face „pe turta lor”, fără să mai ceară recunoștința patriei.
Dar pentru cei 570 de asistenții maternali din județul Suceava, termenul de „zile libere” rămâne o gogoriță, atât timp cât grija față de copiii pe care îi au în plasament nu este o treabă de socotit pe ore, ci una non-stop, la domiciliu. Și totuși, Florin Tărnăuceanu vede o soluție. „Încercăm o normare de 6 ore pe zi în loc de 8, astfel încât să se contabilizeze zilele libere dictate de lege”, a declarat el cu aceeași convingere însă pe care o avem și noi: că în cele două ore „libere”, mama de la stat nu va pune mâna la ochi și nici nu va fugi în pod ca să nu poarte grija minorului încredințat de DGASPC Suceava. Pe scurt, pentru asistenții maternali politica de economie a guvernului se traduce simplu: aceeași treabă, bani mai puțini.
În centrele rezidențiale, iar nu e treaba clară. Atât în cele de copii, cât și în cele de adulți, activitatea trebuie să funcționeze non-stop, cu un număr suficient de personal astfel încât să nu se producă incidente nedorite. Ce ar însemna să nu existe personal suficient, chiar și numai câteva ore, în unele sectoare ale centrelor de recuperare și reabilitare de la Sasca, Costâna sau Mitocu Dragomirnei, de exemplu, în care sunt îngrijiți adulți cu afecțiuni neuropsihice grave, nu e greu de presupus.
Pentru centrele care au în îngrijire copii cu activități școlare, exista deja, de luni, o soluție. „În timp ce copiii sunt la școală, personalul își poate lua liber”, a afirmat directorul Tărnăuceanu. Am dezvoltat ideea însă, gândind că propunerea ar fi valabilă doar pentru angajații care locuiesc pe aceeași stradă cu instituțiile în care muncesc. E greu de presupus că, în 4-5 ore cât durează programul copiilor la școală, ceilalți ar avea timp să plece acasă, să facă baremi o ciorbă și să pună o mașină de rufe la spălat și să se și întoarcă „fresh” la locul de muncă. Probabil că, în aceste conjuncturi, mulți angajați își vor vedea mai departe de treabă în program normal, dar pe o leafă diminuată cu câștigul celor 8 zile „libere”.
Față de cele de mai sus, realități incontestabile ale muncii de asistență socială, e greu de presupus cum va aplica șefia DGASPC legea strâmbă și neghioabă a liberelor fără plată ce vor însemna, de fapt, pentru angajații din instituție aceleași zile de muncă, dar „pe de-a moaca”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: