Rugbi, juniori Under 19

Echipa LPS Suceava, la cota de cinci victorii consecutive

 

În mod sigur echipa momentului la categoria juniori din Suceava este formația de rugbi Under 19 a Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Într-un campionat cu 11 formații, cele mai bune din țară, gruparea pregătită de profesorul Dumitru Livadaru este lideră, în dauna unor echipe ca Steaua, Pantelimon și Metrorex București, CSM Baia Mare sau Cleopatra Constanța.
În ultima rundă de campionat, sucevenii s-au impus într-un meci dominat clar în fața celor de la CSM Baia Mare, ajungând în mod absolut surprinzător pe locul I în clasament.
„M-a bucurat evoluția jucătorilor mei în acest meci și am fost impresionat de modul în care s-au dăruit. Mai mult chiar, a fost o bucurie atât pentru mine, cât și pentru sportivi ca în tribune să se afle elevi de la LPS Suceava, colegi de-ai lor, dar și profesori care au venit să-i încurajeze.
În urma victoriei cu CSM Baia Mare am ajuns pe primul loc în clasament și vrem ca și în ultima rundă pe terenul celor de la Steaua să facem un meci bun pentru a ne consolida una din primele două poziții în clasament.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: