În urma lucrărilor de termoficare

Cartierul Zamca arată ca după război

„Se lucrează total neîngrijit, lumea trebuind să meargă cu cizmele până la jumătate în noroi”, reliefează primarul Ion Lungu

Cartierul Zamca arată ca după război. Cel puțin așa a evidențiat șeful administrației locale, Ion Lungu, la întâlnirea cu responsabilii din cadrul programului de reabilitare a magistralelor și rețelelor secundare de transport al agentului termic, precum și de modernizare a punctelor termice.

 

Dl Lungu a făcut afirmația pe fondul ritmului nesatisfăcător al lucrărilor de aducere a terenului la starea inițială, constructorii angajându-se să le încheie până pe 20 noiembrie. Aceasta în condițiile în care precipitațiile din ultima perioadă au îngreunat înaintarea lucrărilor de refacere și, pe de altă parte, au creat disconfort sucevenilor care locuiesc în zonele afectate de intervenții. Astfel, s-a constatat că, pe toată întinderea orașului, gropile nu au fost în totalitate acoperite și că reconstruirea trotuarelor, betonările și asfaltările sunt rămase în urmă.
„Zamca este ca după război. Se lucrează total neîngrijit, lumea trebuind să meargă cu cizmele până la jumătate în noroi”, a reliefat Ion Lungu.
Edilul-șef le-a spus societăților constructoare să acopere toate canalele de la rețelele la care au intervenit, întrucât, „vine iarna, ninge, iar oamenii riscă să cadă în gropile mascate de zăpadă”. „Vă rog să finalizați lucrările, pentru că vine iarna, cad oamenii în gropi și îi vom avea pe conștiință. Nu mai avem altceva de așteptat, pentru că temperatura scade sub zero grade și nu se va mai putea turna beton”, a accentuat primarul.
Șeful administrației locale a remarcat întârzierile înregistrate pe bulevardul George Enescu, Calea Ocinilor și bulevardul Corneliu Coposu, precum și cele de pe strada Armenească, prestatorii în cauză angajându-se ca refacerea să se finalizeze săptămâna aceasta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: