Integrarea copiilor orfani în societate, în grija nimănui?

La Așezământul de copii al Mănăstirii Bogdana din Rădăuți se înalță o frumoasă biserică. „Am construit-o cu un scop bine definit – arăta părintele arhimandrit Iustin Dragomir, starețul Bogdanei. Vedem că se extind două cartiere din Rădăuți și unul din Milișăuți, iar sfântul locaș va folosi ca biserică și pentru locuitorii lor. Vrem să vină credincioșii în mijlocul copiilor, să ne ajute la integrarea lor în societate.

 

Totodată, cei 200 de copii de la așezământ se vor deplasa la școlile din oraș, pentru a se integra în colectivele de elevi. Problema orfanilor este cea a integrării lor în societate. Uitați-vă, ei nu dau rezultate pentru că nu se ocupă de ei să se integreze în societate, să se vadă dacă-l doare, dacă iubește, dacă este necăjit etc. Nu interesează pe nimeni partea sufletească. Asta vrem noi să rezolvăm, acesta este rostul bisericii din cadrul așezământului și cel al deplasării copiilor la școlile din orașul Rădăuți. Tot pentru aceasta ne vom ocupa de ei și după ajungerea la majorat. Cei care au aptitudini și vor să învețe mai departe, vor fi sprijiniți în toate privințele. Pentru cei care nu vor pleca la alte școli am construit spații pentru șase ateliere la băieți și cinci la fete, la care se adaugă zootehnia și agricultura. Ei trebuie învățați să muncească și să-și câștige pâinea”.
Ceea ce a făcut Mănăstirea Bogdana, părintele arhimandrit Iustin Dragomir la Așezământul de copii „Sf. Ierarhi Leontie și Teodosie” a fost apreciat în mod cu totul deosebit și de vicepreședinta Comisiei Europene când, în urmă cu vreo doi ani, a fost în vizită aici. Înaltul oficial european a declarat că nu a mai văzut asemenea proiect și că-l va pune pe masa Comisiei Europene. Pentru că integra-rea imediată a copiilor după școală, cum se va face la acest așezământ, nu se găsește în altă parte. În paranteză fie spus, nu știm dacă inspirați sau nu de ceea ce va fi la Așezământul de copii, patronii Alina și Nelu Hânțar, cu atelierul (de cauciucuri etc.) situat peste drum de așezământ, au angajați 12 orfani, cărora le-au asigurat și cazare. Și au și cinci copii ai lor! Deci „se găsește bunăvoință în sufletul poporului român”. Părintele stareț Iustin Dragomir arăta că a construit, cu sprijinul credincioșilor, mai multe biserici, dar când a fost vorba de orfelinatul pentru copii „toată lumea a îngenuncheat. N-a fost nevoie să cer ceva. Când au auzit că se face pentru copii, a fost o deschidere mult mai mare decât pentru mănăstire sau biserică”. De aceea este convins că-i va putea ajuta pe copii. În acest scop, a mers și mai departe, pentru a-i putea sprijini și după ce vor avea o meserie. La cererea lor, s-au luat în grija mănăstirii bătrâni din oraș, bolnavi sau de care nu se ocupă copiii. Bătrânii au venit cu ce au avut ei. Cei care au spații de locuit au venit cu acestea, dându-le în proprietate mănăstirii, iar aceasta se ocupă de ei până trec la Domnul. Au fost 4-5 cazuri până acum, în urma cărora au rămas trei locuințe. Spațiile respective vor fi puse la dispoziție familiilor întemeiate de către copiii orfani din așezământ. Sau, în cazul bătrânilor cu necazuri mai mari în ceea ce privește sănătatea, mănăstirea va da câte o fată sau un băiat să aibă grijă de ei, sub protecția mănăstirii, ca să se asigure că totul este bine. Acei bătrâni vor fi ca niște părinți adoptivi pentru copii, iar spațiul le va rămâne acestora.
După ce afli de câte treburi se ocupă părintele arhimandrit Iustin Dragomir (Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea de maici, Așezământul de copii, luarea în grija mănăstirii a unor bătrâni din oraș etc.), te întrebi de unde are atâta putere de muncă. Cert este că are cu adevărat aptitudini de administrator și că lucrează cu o echipă bine sudată, cu pregătire aleasă, unii având și câte două facultăți, dar cu toții muncind, fără exagerare, „ca la ocnă”. Sau, mai blând spus, „s-a mâncat jar” la Bogdana. „Avem o credință sinceră și adevărată și Dumnezeu ne-a ajutat”, crede părintele stareț.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: