În ce privește lipsa unor medicamente de bază în unitățile sanitare

Responsabilii din sănătatea suceveană contrazic declarațiile CMR

Colegiul Medicilor din România (CMR) a sesizat ieri că lipsesc medicamentele de bază și soluțiile pentru perfuzii în foarte multe unități sanitare, dar responsabilii din sănătatea suceveană susțin că, deocamdată, nu sunt probleme de acest gen.

 

CMR a precizat că, de pildă, oxitocina lipsește în toată țara, iar printre spitalele menționate că nu ar avea soluții perfuzabile și antiinfecțioase este trecut și Spitalul Județean Suceava. De asemenea, Colegiul a arătat că “în județul Suceava, unde funcționează mai multe cabinete TBC, inclusiv un sanatoriu, în cazul programelor de sănătate TBC lipsesc antibioticele de bază”, iar spitalele de psihiatrie “re-clamă lipsa neurolepticelor incisive, a antidemențialelor și a psihotropelor sedative”.
Directorul adjunct al DSP Suceava, Marinela Grădinaru, spune că prin Programul național de TBC, aprovizionarea cu materiale dezinfectante, filme de radiologie și hidrazină pentru chimioprofilaxie este asigurată de instituția sa, iar la programele de sănătate tratamentele sunt finanțate de Casa de Asigurări de Sănătate, profilaxia fiind în atribuția DSP. Dr. Grădinaru a mai precizat că doar spitalul din Rădăuți a informat că nu are medicamente pentru tratamentul TBC.
Referitor la programele naționale de sănătate, șefa CAS Suceava, dr. Cristina Iordăchel, a declarat că plățile lunare “sunt în grafic” și n-ar trebui să fie probleme cu asigurarea medicamentelor. Ea spune că în trimestrul IV s-au alocat fonduri duble pentru HIV-SIDA și Oncologie, comparativ cu trimestrul precedent, iar la TBC banii sunt la nivelul primelor trei trimestre din acest an. Ea a ținut totuși să precizeze că spitalele primesc fonduri pentru programe de la CAS, dar fiecare își face aprovizionarea cu medicamente.
La Spitalul Județean Suceava există soluții perfuzabile și antibioticele de bază, iar oxitocin încă există în stoc, a informat purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan. Pe viitor însă, va fi o problemă cu acest din urmă medicament, indispensabil și la nașterile normale, și la cezariene, problemă care trebuie rezolvată de minister, deoarece furnizorul se află în faliment.
Dr. Brădățan a mai spus că, în contextul pandemiei de gripă porcină, pentru tratamentul antiviral al pacienților, spitalul a încheiat acte adiționale cu furnizorii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: