Municipiul Suceava funcționează cu PUG expirat

Până la întocmirea noului plan urbanistic general, fără de care nu se pot elibera autorizații de construire, aleșii locali ar putea prelungi valabilitatea documentației cu termen deja depășit

 

Administrația locală suceveană nu mai are Plan Urbanistic General (PUG), instrument în baza căruia sunt eliberate certificatele de urbanism și autorizațiile de construire.
„În luna noiembrie a expirat termenul de valabilitate al Planului Urbanistic General. Ne-am adresat Ministerului Lucrărilor Publice, Direcției Generale de Dezvoltare Teritorială, care ne-au aprobat prelungirea acestuia prin HCL, până la votarea și intrarea în vigoare a noii documentații”, reliefează ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu. Șeful administrației municipale evidențiază că sunt demarate procedurile de întocmire a viitorului PUG, fiind operată, deja, ridicarea cadastrală, „piesă” obligatorie pe traseul materializării noii documentații. Licitația pentru realizarea acesteia din urmă va fi organizată abia în 2010, în bugetul local trebuind a fi prinsă, cu această destinație, o sumă de 1,5 milioane și 2 milioane de lei.
Și Consiliul Județean Suceava a făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării în vederea disponibilizării fondurilor necesare întocmirii planurilor urbanistice ale localităților. Președintele Gheorghe Flutur declara că respectivele documentații de urbanism au durata de valabilitate de 10 ani și, pentru că au fost realizate între 1997 – 2000, cele mai multe au expirat. Șeful administrației județene susținea că un PUG costă și până la 200.000 de lei, mare parte dintre primării neavând resursele financiare necesare achitării unui PUG. Dl Flutur a cerut de bugetul central bani pentru 80 de unități administrativ-teritoriale, iar fonduri s-au alocat doar pentru două. La fel, din suma solicitată, de 2,4 milioane de lei, înspre Suceava, îndreptate au fost doar 60.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: