Mitingul bunului-simț

Liberalii suceveni se vor reuni vineri, începând cu ora 12, în fața Casei Culturii din Suceava, în prima acțiune de mai mare anvergură din această campanie electorală la care va fi prezent și candidatul PNL pentru președinția României, Crin Antonescu.

 

Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Vasile Mocanu, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că mitingul se vrea a fi cu totul altceva decât au văzut până acum sucevenii. ”Va fi un altfel de miting și un alt fel de abordare. Va fi o întâlnire cu liberalii și cu cei care vor fi prezenți pe esplanada Casei Culturii, întâlnire care vrem să fie elegantă, deschisă și frumoasă”, a ținut să menționeze liderul liberal.
Vasile Mocanu estimează că vineri vor fi prezenți peste 5000 de simpatizanți pentru Crin Antonescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: