Constituția vs. dama de pică

Traian Băsescu ar trebui să citească din Constituție și prevederile legate de Parlament, nu numai cele privind atribuțiile președintelui, este recomandarea făcută ieri de deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu șefului statului.

 

Parlamentarul social-democrat s-a referit mai cu seamă la un anumit articol din Constituție pe care Traian Băsescu ar trebui să-l lectureze, și anume articolul 61, care spune că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Bejinariu a arătat că, potrivit acestui articol, Parlamentul este cel care hotărăște și nu Traian Băsescu, și nici guvernul. „Președintele este obligat să țină cont de majoritatea din Parlament”, a spus deputatul PSD.
El a ținut să sublinieze că desemnarea lui Liviu Negoiță a fost făcută pentru ca acesta să prezinte o formulă guvernamentală cu „camarila” lui Traian Băsescu. „Negoiță vine cu aceeași echipă. Atâta timp cât aceștia nu au fost votați, de ce vine cu aceiași oameni? E camarila președintelui Traian Băsescu. Nu poate să conceapă un guvern fără Blaga, Videanu, Berceanu și poate și Ridzi, că e în campanie electorală”, a spus Bejinariu.
Parlamentarul sucevean a mai arătat că președintele Traian Băsescu miza totul pe o singură carte, dar că aceasta nu a fost Constituția, ci poate o carte de joc. „Băsescu a pariat pe o singură carte în 2004, dar nu pe Constituție, ci poate pe o carte de joc, pe dama de pică”, a conchis Eugen Bejinariu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI