Fotbal, Campionatul municipal

Luptă deschisă pentru play-off după prima jumătate a competiției

 

Au trecut jumătate din numărul total de etape al ediției a XV-a a Campionatului municipal de fotbal și lupta pentru calificare în play-off (acolo unde participă primele 8 clasate) rămâne deschisă. Deocamdată, există o singură formație care a câștigat toate partidele pe care le-a disputat, Ambro Pit-Stop, însă au mai rămas de jucat pentru ea câteva meciuri tari. O comportare deosebită în această primă jumătate de campionat au avut-o și campioana ediției precedente, Interconti, precum și celelalte două formații de pe podiumul de premiere, Revine și Apropo Cafe. Surprizele plăcute ale acestor prime 7 runde de competiție fotbalistică municipală se numesc Omniasig, Railex ODC și Civica. Un cuvânt bun și pentru formațiile Sporting, Kamer, Adistal și Adria, care au arătat că știu să joace fotbal.
În etapa a VII-a a Campionatului municipal de fotbal a fost amânat un singur meci, Apropo Cafe – Revine. Cele două rivale au disputat totuși un joc, dar amical, în care cei de la Apropo Cafe s-au impus la un scor care nu mai necesită comentarii.
Comisia de Organizare a competiției fotbalistice municipale va decide pe parcursul acestei săptămâni dacă se va mai juca sau nu o etapă a acestei a XV-a ediții. Trebuie amintită, din nou, gazda primitoare a Campionatului municipal de fotbal, complexul „Ramiro”.

Rezultatele înregistrate în etapa a VII-a a Campionatului municipal de fotbal:
Civica – Adistal

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: