Ioan Radu:

„Este o înfrângere nedreaptă”

Sec. Fără cuvinte. Așa s-a prezentat antrenorul Ioan Radu la conferința de presă de după înfrângerea cu FCM Bacău, scor 0-1.

 

Mai mult, tehnicianul sucevean a impresionat asistența în momentul în care a spus că partida a fost una cu „mari virtuți tehnice”, la capătul căreia echipa sa a suferit o înfrângere nedreaptă. Radu a făcut, însă, și o previziune, spunând că asemenea rezultate se vor mai vedea.
“Este o înfrângere nedreaptă din punctul meu de vedere. A fost un meci cu mari virtuți tehnice. Am dominat jocul, am pasat mai mult, am ajuns de mai multe ori în fața porții, dar așa se întâmplă uneori în fotbal. E o înfrângere nedreaptă, dar nu e asta singura nedreptate din fotbal pe care am văzut-o sau am trăit-o și, cu siguranță, nici ultima”, a afirmat Ioan Radu, probabil impresionat de abilitatea cu care veteranul Dorel Bernard și-a învins colegul dintre buturi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: