Tot de sport

Majoritatea sporturilor de echipă sunt sporturi de contact. Orice meci, fie el de fotbal, handbal, lupte sau rugbi, reprezintă o adevărată luptă sportivă. Unde este luptă sportivă, apar și accidentările. Pentru că nu ne-am lovit la scos cartofii din pământ sau la smuls sfeclă, ci într-o dispută sportivă, mergem la medicul sportiv.

 

Județul Suceava, care are echipă de handbal de Liga Națională, echipă de rugbi de Divizia Națională, echipă de fotbal de Liga a II-a, două echipe de fotbal de Liga a III-a, 16 echipe de Liga a IV-a și 48 de echipe de Liga a V-a (nu am pus la socoteală echipele de copii și juniori), cu toate acestea, are un singur medic sportiv specialist: Edgar Schaecter. Oricine poate înțelege că singurul medic sportiv nu se poate descurca cu mii de sportivi.
Mai mult chiar, în cazul unor accidentări complexe, cum ar fi rupturi de ligamente, de menisc, de tendon sau disjuncții la umăr, la Suceava nu se pot face operații specializate. Putem lua o mulțime de exemple, începând cu handbalistul Adi Chiruț și continuând cu fotbaliștii Rohețki, Streinu sau Andrei Duman, care au trebuit să umble serios la portofel pentru a fi consultați de un medic sportiv specialist.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: