Câmpulungenii țin gripa la poartă cu hrean și țuică fiartă

Ideea vaccinării populației împotriva virusului gripei noi, tot mai intens mediatizată ca iminentă, a băgat spaima în mulți câmpulungeni, care nu știu la ce să se aștepte nici de la boală, nici de la vaccin. Informațiile contradictorii despre gravitatea bolii se bat cap în cap cu măsurile de protecție care cer populației să arunce batistele folosite la coșul de gunoi obișnuit, de unde virusul se poate răspândi cu ușurință.

 

Recomandările de evitare a aglomerației se bat cap în cap cu reuniunile electorale organizate dezinvolt și deliberat cu lume cât mai multă, care se poate îmbolnăvi astfel foarte ușor de orice, nu numai de gripă. Anunțurile oficiale despre importanța vaccinării se bat cap în cap cu informații antivaccinare, cel puțin la fel de credibile, care au invadat internetul și care se distribuie în prezent inclusiv prin pliante în tot județul, de către o fundație suceveană condusă de un medic. „Este o bombă mediatică de care beneficiază marile companii farmaceutice. Noi vrem să-i conștientizăm pe oameni ce implică folosirea unui vaccin care nu a fost testat pe piață. Eu personal nu îmi voi face acest vaccin, iar oamenii trebuie să știe că nimeni nu-i poate obliga”, a precizat medicul Mircea Pușcașu, președintele Fundației Sfinții Martiri Brâncoveni din Suceava.
Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul Ludovic Abiței, a declarat că este la curent cu apariția pliantului și cu conținutul său. „Am informat Ministerul Sănătății și așteptăm un punct de vedere oficial. Personal cred că acești bani puteau fi folosiți în scopuri mai bune și recomand populației să se vaccineze. Cred în tratamentele pe care sistemul medical le promovează”, a precizat Abiței.
Înnebuniți de controversă și panicați de efectul psihologic al mediatizării excesive, câmpulungenii s-au împărțit în două curente de consumatori. Unii au început să caute disperați antivirale și antibiotice în farmacii și pe internet, ba chiar să își implore prietenii din străinătate să le procure medicamente “mai tari” și să le expedieze urgent, indiferent cât costă. “Mă scoate din sărite că prezintă la tv un medicament ca leacul minune și apoi nu îl poți lua din farmacii, că are regim special. Statul la noi e incapabil să rezolve situații de criză. Îl voi aduce din Elveția, mă costă dublu, chiar triplu cu transportul, dar trebuie să îl obțin, am doi copii mici și un soț care lucrează într-un loc unde gripa asta parșivă deja se manifestă. Dacă aduce boala acasă ce fac? În ce privește vaccinul, nu știu ce să spun. Mai ales că noi am mai făcut și antigripalul obișnuit și unul din băieți s-a îmbolnăvit serios imediat după asta”, ne-a spus una dintre clientele unei farmacii. Alți localnici, mai ponderați sau poate doar mai informați, privesc situația cu mai mult calm și se limitează la aprovizionarea obișnuită cu produse antirăceală. Bătrânii sunt poate cei mai calmi și mulți cred că “gripa asta e o făcătură golănească, ca să ne stoarcă de bani și să bage frica în noi, să ne țină în mână prin frică”. Cei care nu știu dacă medicamentele și vaccinurile le fac sau nu bine în caz de gripă nouă au ales în mare parte să lupte cu boala prin metodele naturale, cunoscute de la bunici, pentru prevenire prin alimentație și plante medicinale. Hreanul, ceapa, usturoiul și ardeii sau murăturile cât mai iuți au revenit în forță în alimentația celor care își pot permite să le consume. Mierea de albine și propolisul se vând ca pâinea caldă, pentru că sunt acceptate ușor de copii. Vinul fiert cu multe cuișoare și scorțișoară sau țuica fiartă cu piper au devenit băuturile preferate și în unele localuri clienții chiar comandă în glumă “un sfert de antivirus cald”. Femeile preferă în general să cumpere ceaiuri și pastile naturiste pentru stimularea imunității, aspirină și vitamine.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: