Șeful IȘJ atenționează școlile să aplice măsurile ministerului

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, a declarat că a reamintit ieri școlilor, prin sistemul electronic, să respecte măsurile prevăzute de ordinul Ministerului Sănătății cu privire la „gripa nouă”, dar și să le afișeze pe toate ușile, inclusiv pe cele de intrare a profesorilor și elevilor.

 

Dl Carcalete a precizat că va atenționa și azi școlile prin rețeaua internet, fiindcă instituția sa este cea care are rolul doar de a transmite informația în școli, către DSP și minister.
“Sper că toată lumea e conștientă de această situație și face tot ce e indicat în ordinul Ministerului Sănătății”, a mai spus inspectorul general.
Deocamdată, școlile nu au semnalat niciun caz suspect de gripă, singurele cazuri ivite într-o unitate școlară fiind ale celor 3 elevi din clasa a IX-a de la Colegiul Militar Câmpulung, colegiu care încă nu aparține de rețeaua MECI, ci a MApN. Acolo cursurile au fost suspendate, elevii izolați, iar ministerul de care aparțin a trimis un epidemiolog care monitorizează situația.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: