Dacă la Suceava nu se suplimentează forța de muncă

Reabilitarea termică a celor 16 blocuri ar putea dura până la Crăciun

„Dacă, în mare, nu terminăm lucrările în luna aceasta, nu mai putem să atragem banii de la Guvern”, a avertizat primarul Ion Lungu

 

Conducerea municipalității și-a exprimat nemulțumirea față de ritmul lucrărilor de anvelopare a blocurilor de locuințe. Ieri, în cadrul unui comandament de la sediul Primăriei, primarul Ion Lungu le-a cerut firmelor care au câștigat licitația să ia măsuri pentru încadrarea în grafic, nerespectarea acestuia din urmă putându-se lăsa cu blocarea finanțării de la bugetul de stat. Deja, pe 25 octombrie, Guvernul a tăiat din cele 4,2 milioane de lei prevăzute pentru reședința de județ o sumă de peste 220.000 de lei. Edilul-șef a remarcat că la un bloc se intervine cu maximum 8 muncitori, față de necesarul de 15, iar, dacă se continuă tot așa, există riscul ca execuția să dureze până de Crăciun. „S-a făcut un progres față de acum o săptămână, când nu erau montate decât schelele. Din punctul meu de vedere, trebuie să se lucreze cu minimum 15 muncitori, pentru că, dacă, în mare, nu terminăm lucrările în luna aceasta, nu mai putem să atragem banii de la Guvern”, a accentuat primarul, recomandându-le președinților de asociații să fie exigenți cu constructorii.
Aceștia din urmă s-au plâns că lucrările nu merg bine, iar acolo unde s-au făcut izolări, geamurile nu pot fi montate, din moment ce nici măcar nu au fost aduse. Dl Lungu a dat ca exemplu firma Soconi Grup, care, la imobilul de pe strada Mihai Viteazul nr. 11, montase 40% din polistiren, executase 40% din termosistem, în timp ce tâmplăria era în stadiul de comandă la furnizor.
Ordinul de începere a lucrărilor la primele 5 blocuri de locuințe a fost dat încă din primele zile ale lui octombrie și se estima că intervențiile vor dura circa 30 de zile. În municipiul Suceava sunt cuprinse în programul de creștere a eficienței energetice 16 imobile de locuit, termenul inițial avansat de primărie pentru terminarea lucrărilor fiind data de 30 noiembrie. Investițiile sunt finanțate în proporție de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local și de 20% de la beneficiari. Programul național privind izolarea termică a blocurilor de locuințe urmărește reducerea consumului de energie și asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: