Peste 90 de premii și mențiuni pentru suceveni

La Concursul Interjudețean de Matematică al Revistei “Sinus“, elevii suceveni au obținut 6 premii I, 5 premii II, 7 premii III și 75 de mențiuni.

 

Cei clasați pe primul loc provin de la școlile “Miron Costin” Suceava, “Alexandru I. Cuza” Fălticeni, și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, care are 3 câștigători ai premiului I.
Concursul, aflat la a V-a ediție, s-a desfășurat pe 31 octombrie la Suceava și a reunit 320 de elevi din clasele IV-XII din Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bistrița Năsăud. A fost organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în colaborare cu Societatea Științifică “Cygnus“ – centru UNESCO.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: