Cele 5 personaje (instigatori, complici sau autori) în urma acțiunii cărora omul de afaceri sucevean Cristian Căjvăneanu a murit, după ce a stat conectat la aparate peste două săptămâni, așadar Ioan Vasile Crasi, de 25 de ani, din Ipotești, Florin Daniel Platoc, de 31 de ani, din Suceava (capul grupării, în viziunea DIICOT Suceava), Gheorghe Viorel Anton, de 22 de ani (zis Legionarul), Constantin Lungu, de 29 de ani, din Suceava, și Ioan Iulian Spatariu, de 24 de ani, din Adâncata, acuzați de tâlhărie urmată de moartea victimei, au încă de stat în spatele gratiilor.
Ieri, la Curtea de Apel Suceava, au compărut în recurs împotriva încheierii Tribunalului, prin care li se prelungea cu încă 30 de zile mandatul de arestare, în afară de „Legionar”, ceilalți 4. Crasi, care, reamintim, și-a recunoscut o vină parțială în urmărirea în vederea tâlhăririi a omului de afaceri, și-a retras, tot ieri, recursul.
Reamintim că „Legionarul” nu are niciun interes în a cere punerea în libertate, pentru că el, inculpat ca autor principal al infracțiunii, împreună cu Spatariu, l-a lovit decisiv pe Căjvăneanu, iar, ulterior, a mărturisit totul, dându-și în gât tovarășii.
Comentarii