Suceveanca Ștefana Bălineanu, campioană europeană de arte marțiale

Sportiva de 18 ani Ștefana Bălineanu, componentă a clubului de Qwan Qi Do „He Pai” din Suceava, a câștigat recent, la Viena, împreună cu lotul reprezentativ al României, titlul de campioană europeană la lupte. Pentru eleva instructorului Ovidiu Zegrea (el însuși fost vicecampion european), competiția din Austria a fost botezul în seniorat, ea concurând până acum doar în competiții de copii și juniori.

 

Suceveanca Ștefana Bălineanu

Ștefana Bălineanu a învins, în finală, împreună cu colege selecționate de la cluburi din Pașcani și Iași, puternica echipă a Franței. Ștefana a intrat prima pe tatami și a câștigat toate „asalturile” asupra adversarei, capitalizând avantaj pentru România de la prima luptă. Cu tricolorul deasupra capului, ea și-a permis emoții doar când a urcat pe podium, pentru că, la marginea saltelei, dar mai ales în mijlocul ei, nu și le-a permis.
„Am avut emoții la alte concursuri, dar la Europene nu, pentru că mă simțeam bine pregătită. Am muncit intensiv toată vara la club, cu instructorul Ovidiu Zegrea, apoi am avut alte două luni de pregătire la lot. Ce rost aveau emoțiile?”, a declarat proaspăta campioană europeană de Qwan Qi Do.
Campionatele Europene de la Viena s-au desfășurat în perioada 17-18 octombrie, la ele participând sportivi de arte marțiale din 11 țări.
De la Europenele din 1998 până la cele de anul acesta, Suceava a avut mereu – băieți și fete – reprezentanți în lotul național de arte marțiale. România este, de altfel, și campioană mondială, titlu câștigat anul trecut de echipa fetelor, echipă din care a făcut parte și suceveanca Mihaela Munteanu, tot o elevă a instructorului Ovidiu Zegrea de la clubul „He Pai”.
Despre povestea noii luptătoare, campioană europeană „made in Suceava”, într-o ediție viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: