Un punct de vedere

Din „programul bine stabilit”

Zi de miercuri. Citesc cu încântare că lucrările de finalizare a ceea ce s-a început prin programul ISPA nu merg haotic, nu-i niciun aspect selenar pe nicăieri prin oraș, ci, din contra, în conformitate cu afirmațiile unui stimat viceprimar, totul merge după “un program bine stabilit”. ‘Tu-i mama lui de pesedist (adică eu) care face așa afirmații! Ba încep să mă simt și vinovat că am trimis niște imagini despre cum arătau străzile din cartierul Burdujeni-sat la sfârșitul săptămânii. Mi-am zis că oi fi având orbul găinilor și că aparatul meu foto o fi distorsionând groaznic realitatea.

 

Sesizând ceva mișcare la stradă am ieșit să văd ce se întâmplă. Vai! Cineva a îndrăznit să facă o groapă, în care să plaseze o ditamai cisterna, ca să contrazică afirmațiile bunilor edili… Glumesc. Dar faptele vorbesc de la sine. În jurul orei 15, circulația pe strada 22 Decembrie, aia pe care a dat domnul primar dispoziție să fie operabilă, datorită legăturii pe care o face cu județul Botoșani, s-a blocat. Ceea ce era de așteptat să se în-tâmple s-a întâmplat. O cisternă a intrat cu partea dreaptă în șanțul pe care planificat l-au făcut cei de la TMUCB Iași și a rămas suspendată. Ca urmare, s-a format o lungă coloană de mașini. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai frumoase, mulți dintre cei ce au încercat să evite șoseaua principală și s-o ia pe stradelele adiacente s-au blocat și acolo, pentru că, și pe acolo, în mod ordonat, fie se lucrează, fie noroiul întrecea posibilitățile mașinilor de a-l depăși.
În momentul în care am luat aceste cadre, am aflat de pe la vecini că tocmai fusese prin zonă unul dintre domnii viceprimari. Asta e bine, pentru că va putea aprecia rigurozitatea cu care a fost urmat planul de lucru, calitatea lui și mai ales încântarea cetățenilor care se văd blocați în trafic, cu glodul pe pantofi și pe haine, cu clisă groasă de noroi până în casă. Sper că a auzit și niscai expresii dulci, din noul folclor suburban, pentru a nu fi silit să reproduc aceste creații cu această ocazie. După cum se poate vedea, se poate circula cu mașini de mare tonaj, cu toată încrederea. Ăia de la alte partide văd altceva…
Poate nu-i târziu să tragem de mânecă niște oameni să le amintim că treaba lor nu e să o țină tot într-o conferință de presă, să vopsească în culori de partid ceea ce trebuie făcut pentru cetățeni și că, chiar dacă au uitat, au totuși niște responsabilități față de noi. Scuzele domnilor din Primărie nu fac nici curat, nu aduc nici căldură în case și nici nu ne dau înapoi nimic pentru mii de mici supărări produse de nebăgările lor de seamă. Pe noi totul ne costă. Chiar și orele petrecute aiurea în trafic, amortizoarele torturate de sute de gropi, cantitatea de combustibil pe care o ardem în plus pentru a ajunge unde avem de ajuns.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI