PSD Suceava 2020

PD-L, „un partid de diversioniști”

Ovidiu Milici, vicepreședinte al PSD Suceava, face cunoscut că primarii PSD din comunele Rădășeni, Pătrăuți și Adâncata fac campanie lui Mircea Geoană (și nu lui Traian Băsescu)
 

Demersurile întreprinse de PD-L pentru a-i determina pe primarii social-democrați să-l susțină pe Traian Băsescu pentru un nou mandat la președinția României „au eșuat lamentabil”, susține vicepreședintele PSD Suceava Ovidiu Milici, care a arătat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că primarii PSD din comunele Rădășeni, Pătrăuți și Adâncata sunt în continuare membri ai PSD și desfășoară acțiunile de campanie pentru Mircea Geoană. „Cei trei sunt implicați în campania electorală a lui Mircea Geoană și își duc la îndeplinire atribuțiile stabilite în Conferința Județeană a PSD Suceava”, a subliniat Milici, apreciind că PD-L este „un partid de diversioniști”.
El a mai cerut PD-L să renunțe la presiuni zilnice asupra primarilor PSD pentru ca aceștia să anunțe că îl sprijină pe Traian Băsescu.
Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan anunțase vineri că primarul PSD al orașului Dolhasca a rămas alături de PSD și de candidatul partidului, Mircea Geoană, și că nu ar fi făcut niciodată vreo declarație de susținere a lui Traian Băsescu, așa cum a anunțat PD-L.
Deputatul PD-L de Suceava Ioan Balan a declarat, săptămâna trecută, că 6 primari PSD din Dolhasca, Putna, Pătrăuți, Mălini, Adâncata și Rădășeni susțin candidatura lui Traian Băsescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: