Aratul și semănatul, în mare întârziere

Cauza o constituie seceta din ultimele luni > A fost arată ceva mai mult de o treime din suprafața totală programată > Însămânțările sunt făcute pe doar 40% din suprafețe

Din cauza lipsei de precipitații din ultimele luni, în județul Suceava arăturile și semănăturile au fost efectuate pe suprafețe mai mici decât cele scontate până la această dată. Din programul de 131.000 de hectare pentru arăturile din această toamnă, efectiv sub brazdă au fost întoarse mai puțin de 35.000 de hectare, adică circa 36% din total.

 

Rezultatele sunt nesatisfăcătoare, nerealizările fiind puse pe seama secetei accentuate din perioada anterioară. „Procentul este mic pentru că toată perioada lui august, septembrie și, parțial, a lui octombrie, nu a plouat. Din cauza secetei excesive, aceste lucrări nu s-au putut executa decât pe suprafețe mici și în zonele în care au mai căzut, cât de cât, precipitații”, relevă Vasile Tofan, specialist în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava. Dl Tofan spune că de suferit au și lucrările de semănat, la păioase fiind semănate 39% din cele 25.400 de hectare programate. „Putem spune că semănatul continuă după aceste ploi. Suntem la sfârșitul intervalului optim pentru însămânțat dar, dacă toamna va fi mai lungă, iar înghețul va întârzia, se va realiza întreaga suprafață la această cultură” (păioase – n.n.), relevă interlocutorul nostru. Pe de altă parte, la culturile furajere, de rapiță, orz și legume, suprafețele sunt se-mănate aproape în totalitate, unele culturi fiind înființate încă de la finele lunii august, când umiditatea din sol a permis executarea lucrărilor necesare. Vasile Tofan a mai precizat că, la grâu, semănatul a întârziat, fiind început la finele lui septembrie, continuând în prima decadă a lui octombrie și în cea de a doua. „Nu este nicio problemă, umiditatea a ajuns la un nivel suficient pentru a pregăti terenul și a încheia lucrările la această cultură”, a încheiat specialistul de la DADR.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI