Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul proiectului NETIMM – „Crearea de rețele de IMM-uri – modalitate inovativă de creștere a competitivității și adaptabilității IMM-urilor din România”, cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
La eveniment au participat 13 membri ai rețelei, invitați: Asociația Turistică Vama – Bucovina, reprezentată de dna Aurelia Badale, președinte, dl Gabriel Sasu, secretar, membri ai asociației (pensiuni din comuna Vama: pensiunea „Bianca”, „Casa Călin”, pensiunea „Mugur de fluier”), Primăria Vama, Departamentul Turism, reprezentat de dna Albumița Preutescu, precum și reprezentanți ai CNIPMMR – dna Liliana Agheorghicesei, președintele Federației Patronale IMM din județul Suceava și membru în Consiliul Permanent al CNIPMMR.
Principalele subiecte abordate au fost: > Prezentarea CNIPMMR, singura organizație națională reprezentativă pentru IMM-urile din România, obiectivele și activitățile organizației; > Prezentarea proiectului NETIMM – „Crearea de rețele de IMM-uri – modalitate inovativă de creștere a competitivității și adaptabilității IMM-urilor din România”, obiectivele, activitățile și rezultatele proiectului; > Prezentarea rețelei de turism „Moldavia” din Regiunea Nord-Est; > „Posibilitățile pentru dezvoltarea afacerii prin crearea unor legături sustenabile între actorii de pe piață”; > Discuții ale participanților, pe teme turistice: problemele cu care se confruntă managerii de hoteluri, pensiuni sau agenții de turism din regiunea Nord-Est, strategii de implementare a unor proiecte în domeniul turistic cu fonduri europene, în parteneriat public-privat, strategii de promovare și marketing în turism, colaborarea între unitățile de cazare și agențiile de turism, calificarea, formarea și menținerea personalului din unitățile turistice.
Concluzia întâlnirii a fost că prima întâlnire a rețelei de turism din regiunea Nord-Est, denumită „Moldavia”, s-a bucurat de succes, ideea inovativă de constituire a unei asemenea rețele de IMM-uri din domeniul turismului fiind apreciată. Proiectul NETIMM a prezentat interes, membrii rețelei propunându-și ca în cadrul întâlnirilor să fie discutate problemele cu care se confruntă, precum și măsurile și acțiunile ce vor fi desfășurate în cadrul proiectului, în vederea susținerii și dezvoltării activităților turistice din regiunea Nord-Est, a creșterii competitivității și a-daptabilității IMM-urilor din domeniul turistic al regiunii Nord-Est. (LILIANA AGHEORGHICESEI, coordonator al rețelei de turism „Moldavia” a regiunii Nord-Est)

























Comentarii