În zilele de 16 – 17 octombrie 2009, Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Complexul Muzeal Bucovina și Primăria comunei Mălini organizează cea de-a XLI-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”.
Despre programul manifestării, iată câteva precizări aflate de la poeta Carmen Veronica Steiciuc, coordonatoarea Festivalului.
Ediția XLI a va avea deschiderea oficială vineri, 16 octombrie 2009, ora 11,00, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, unde în continuare se va desfășura momentul O viață pentru Labiș : Nicolae Cârlan și cercetările sale. Lansare de carte: Nicolae Labiș – corespondență, Editura Lidana, Suceava, 2009. În aceeași zi, la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava (amfiteatrul ,,Dimitrie Leonida”), o întâlnire de zile mari cu Adam Puslojic, conferință și lansare de carte: Adam Puslojic, Asimetria durerii, Editura Proema, Baia Mare, 2008.
Sâmbătă, 17 octombrie 2009, ora 11,00, la Casa Memorială „Nicolae Labiș” din Mălini, conform unei frumoase tradiții, va fi prezentat un recital susținut de elevi ai Școlii „Nicolae Labiș” Mălini, urmat de lansarea cărții „Caiete Mălinene”, Editura Lidana, Suceava, 2009, de festivitatea de premiere și de recitalul laureaților. În după-amiaza aceleiași zile, la Mănăstirea Slatina, la ora 16,00, participanții la festival vor fi invitați la dezbaterea: ,,Destinul Revistelor Literare în momentul actual”.
Adăugăm programului și alte amănunte oferite de coordonatoarea Festivalului:
La ediția din acest an au participat 69 de creatori literari din toate zonele țării. Laureații sunt din Satu Mare, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Iași, București, Vulcan – Hunedoara, Suceava, Vatra Dornei, Ploiești – Prahova, Botoșani.
Premiile sunt acordate de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. De asemenea, 16 reviste din țară au oferit, la rându-le, premii constând în tipărirea în paginile lor a poeziilor premiate: ,,Convorbiri literare” – Iași, ,,Poesis” – Satu Mare, ,,Ateneu”- Bacău, ,,Porto Franco”- Galați, ,,Timpul” – Iași, ,,Hyperion”- Botoșani, ,,Oglinda literară” – Focșani, ,,Bucovina literară” – Suceava, ,,Revista Română”- Iași, ,,Plumb” – Bacău, ,,Orașul”- Cluj-Napoca, ,,Însemnări ieșene” – Iași, ,,Spații culturale” – Râmnicu Vâlcea, ,,Citadela” – Satu Mare, ,,Steaua” – Cluj-Napoca și revista electronică ,,NordLitera” din Suceava. Un premiu va fi acordat și de ,,Jurnalul Național”- București.
Juriul actualei ediții este format din criticii literari: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu- Suceava, prof. univ. dr. Andrei Terian – Sibiu, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru – Timișoara, prof. univ. dr. Vasile Spiridon – Piatra Neamț. Președintele juriului este prof. univ. dr. Andrei Grigor din Galați.
Invitatul special al festivalului este scriitorul Adam Puslojic din Serbia, care va fi însoțit de Alexandru Peterliceanu, directorul Editurii Proema din Baia Mare.
De asemenea, salutăm de pe acum prezența la Festival a doamnei prof. Margareta Labiș, sora poetului, alături de noi, în fiecare an la întâlnirea cu amintirea lui Labiș.
Dintre personalitățile literare din țară invitate la Festival: Cassian Maria Spiridon, Alexandru Dobrescu, Grigore Ilisei, Liviu Papuc (Iași), George Vulturescu, Aurel Pop (Satu Mare), Gheorghe Neagu (Focșani), Gellu Dorian (Botoșani), Nicolae Băciuț – Vatra Veche, Târgu Mureș
Ion Filipciuc (Câmpulung Moldovenesc), Marcel Mureșeanu, Adrian Popescu (Cluj-Napoca), Valeria Manta Tăicuțu (Râmnicu Vâlcea). Vor fi prezenți doamna Claudia Daboveanu de la Jurnalul național – București și reprezentanți ai mass-media de la Iași și Cernăuți.
Și la această ediție, autorul afișului este graficianul Mihai Truică (Academia POPA’S Timișoara).
După cum se vede, există toate premisele pentru o ediție de excepție.
Comentarii