Printr-un raport întocmit, în premieră, de o comisie specială

Președinția atrage atenția asupra degradării monumentelor istorice

Printre monumentele cuprinse în raport se află și Biserica Baia

A fost lansat recent Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale, un document care atrage atenția asupra monumentelor aflate în pericol mare de degradare dacă nu se intervine. În raport este trecută și Biserica Baia din județul nostru, ca având nevoie grabnică de reabilitare.

 

Realizarea raportului intitulat “Patrimoniul construit și natural al României, în pericol” de către o comisie specială, reprezintă o premieră, iar, în afară de o inventariere a situației în care se află unele monumente importante din România, el cuprinde, la capitolul “Măsuri prioritare de protecție”, 12 măsuri urgente.
Printre monumentele inventariate de comisia prezidențială se numără și Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Baia, ctitorită în 1532, despre care se menționează că are “probleme de structură grave”, iar în afară de consolidarea clădirii cele două iconografice necesită de asemenea un program de intervenție.
“Ceea ce mă bucură la acest raport este că pune accent pe ideea de repertoriere a tuturor muzeelor, colecțiilor private și publice din țară. În acest sens, am avut o întâlnire cu arheologii, pentru actualizarea inclusiv a siturilor, care va fi făcută pe unități administrative. Fiecare județ ar trebui să aibă o evidență în format electronic”, a declarat directorul Direcției Județene pentru Cultură și Culte, Daniel Hrenciuc.

Institutul de Memorie Culturală cere actualizarea muzeelor și colecțiilor

De altfel, Institutul de Memorie Culturală (IMC) a solicitat în mod expres actualizarea evidenței muzeelor și colecțiilor cu acces public din România. Direcția suceveană a informat la rândul său, prin adrese, Complexul Muzeal Bucovina și muzeele din Rădăuți, Gura Humorului, Fălticeni și Vatra Dornei. Au mai fost trimise adrese către Casa și Muzeul memorial “Ciprian Porumbescu”, casele memoriale “Nicolae Labiș” din Mălini și “Eusebiu Camilar” din Udești, casele muzeu din Solca și Bilca.
“Având în vedere că o atenție deosebită trebuie acordată muzeelor eclesiale, adresele au fost trimise și muzeelor care funcționează pe lângă mănăstirile Dragomirna, Putna, Sucevița, Moldovița și Cămârzani. Pentru actualizarea informațiilor din baza națională de date a muzeelor și colecțiilor, pentru a avea o imagine corectă a complexității fenomenului muzeal actual și pentru a fundamenta politicile de sprijinire a dezvoltării acestui domeniu, pe lângă formularul/tip completat, fiecare unitate muzeală va trebui să trimită imagini digitale și de calitate a sediilor acestora, a sălilor de expoziție și a obiectelor reprezentative din colecțiile lor”, a informat dl Hrenciuc. Toate aceste date vor fi centralizate la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, urmând a fi trimise la IMC până la 30 octombrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: