Circa 4000 de agenți economici suceveni și-au sistat sau suspendat activitatea

Cei mai mulți reprezentă sereleuri, asociații familiale și persoane fizice autorizate > Au fost înmatriculate 1827 de firme noi, cu 1548 mai puține decât numărul celor ieșite din jocul pieței

 

Aproape 4000 de operatori economici din județul Suceava au renunțat definitiv sau temporar la activitatea pe care o desfășurau. Așa rezultă dintr-o analiză a Federației Patronale a IMM Suceava, care invocă date ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, de pe lângă Tribunalul Suceava. Astfel, până la 1 septembrie, de la ONRC s-au radiat 669 de agenți economici, iar alții 2606 au cerut suspendarea activității. Au fost scoase definitiv din evidență 135 de societăți comerciale, 7 societăți pe acțiuni, 126 de societăți cu răspundere limitată, două societăți în nume comun, o unitate cooperatistă și 533 de asociații familiale și persoane fizice autorizate, la suspendare procedând 2442 de societăți comerciale, o societate pe acțiuni, 2442 de societăți cu răspundere limitată, 16 societăți în nume comun și 164 de asociații familiale și persoane fizice autorizate.
În aceeași perioadă, au fost înmatriculate la Oficiul Național al Registrului Comerțului 1827 de firme noi, cu 1548 mai puține decât numărul celor ieșite din joc. Astfel, și-au făcut loc pe piață 756 de societăți comerciale, o societate pe acțiuni, 755 de societății cu răspundere limitată și 3 unități cooperatiste.
La 1 septembrie, la ONRC erau înregistrate 25.779 de firme, comparativ cu 28.277 de agenți economici la 31 decembrie 2008.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: