a spus Î.P.S. Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Sosirea raclei cu Sfintele Moaște de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei (Iași) la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” de la Așezământul de copii „Sf. Ierarh
Leontie” din Rădăuți a marcat seria de manifestări organizate de Mănăstirea Bogdana cu prilejul împlinirii a 650 de ani de la întemeierea Moldovei.
În perioada 1-5 octombrie, Mănăstirea Bogdana a fost gazda unor reuniuni care au făcut ca în localitate să fie prezenți numeroși cercetători și importante figuri din viața bisericească. Simpozionul ,,Rădăuții și Întemeierea Moldovei – Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Bogdana din Rădăuți – Panteonul Moldovei” s-a desfășurat sâmbătă, cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen.
„Rădăuții își merită numele de vatră a istoriei noastre, având o semnificație aparte în geografia spirituală și culturală a României. Pe aceste locuri, unde trecutul se împletește la tot pasul cu actualitatea, unde legenda trăiește în sufletul oamenilor, întâlnim un nucleu de cea mai autentică și nealterată viață creștin-ortodoxă românească. Oamenii locului au participat activ și organic la toate suferințele și izbânzile neamului românesc prin brațul întemeietor al voievodului Bogdan. Întrunirea ierarhilor Moldovei și ai Țării Românești, a slujitorilor științei, istoriei, aici, la Rădăuți, este un prilej pentru a descifra sensurile acestei moșteniri, de a releva polivalența spiritului creator al oamenilor de pe aceste meleaguri, care s-au afirmat prin temeinicia faptelor, prin cuvântul hotărât și expresiv, prin dârzenia cu care și-au apărat credința și limba, prin setea de libertate, ce și-a înmulțit clipele de restriște și de mari încercări istorice”, a spus în cuvântul de deschidere arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana.
Comentarii