,,Meșter unic al peisajului Deltei”

E sâmbătă. Zi toridă de iunie. După niște ore de instruire metodică, căutăm la Tulcea, în ciuda oboselii adunate, locuința unei personalități despre care am auzit cuvinte elogioase și ale cărei picturi –gravuri și linogravuri – le-am admirat, în original, la Școala Letea.Este vorba despre maestrul Gherasim Maxim.

 

Fiind originar din acest sat, cu doi ani în urmă, le-a donat, zeci!, școlii, întru cunoaștere și îndemn spre arte frumoase.
E drept că deja multe informații despre viață și creația sa plastică și literară le aflasem din cartea-album ,,Răsăritul învăpăiat”, apărută în Tulcea, în 2008, și din revista literară ,,Nas holos” (,,Vocea noastră”), precum și de la rudele sale din Letea. Dumnealui are o soră în vârstă și bolnavă în Letea și mulți nepoți în același sat, dintre care unul, Antonie Pocora, este și primarul comunei C.A.Rosetti, din Deltă.
Despre pictura dumnealui îmi vorbise elogios la Școala din Letea și învățătorul și scriitorul Paul Sârbu, arătându-mi cu mândrie tablourile lui Maxim Gherasim, donate școlii și expuse în sălile de clasă.
Eram acum doritor să-l cunosc în persoană. După orele amiezii, anunțat din timp la telefon, mă primește ospitalier în apartamentul său din Tulcea, strada Victoriei, la nr. 72. Tocmai sosise de la vernisajul propriei expoziții deschise la Casa Armatei din Tulcea. Mă recomand și îi descriu cum grano salis curriculum-ul meu. Ii prezint scopul vizitei. Rămâne foarte binevoi-tor și mă poftește să-i văd tablourile înrămate pe pereții holului și ai sufrageriei pe care le însoțește cu scurte explicații. Apoi mai scoate și picturi din cămară și mi le prezintă cu interes. Timp de o oră mă simt ca într-o pinacotecă, încărcându-mă cu emoții estetice. Arătându-mi și explicându-mi fiecare tablou, ne am înviorat amândoi, deși erau deja orele inaintate. Maestrul se simțea în largul său și se bucura că are un admirator interesat și interesant, tocmai din Bucovina, și un consângean de-al etniei sale.
Apoi ne așezăm la masă și începe maestrul să depene întâmplări din viața sa, despre satul natal, despre succesele sale în pictură, despre familia sa, despre soarta ucrainenilor din Letea, identitatea cărora, din păcate, moare treptat, despre pictura tulceană –Alexandru Ciucurencu și Stavru Tarasov, pictori clasici români, care nu-și dezmințeau originea lor ucraineană etc.
Apoi, maestrul mi-a pomenit și de cartea sa ,,Răsăritul învăpăiat”, pe care mi-a dăruit o împreună cu câteva tablouri în ulei și gravuri, cu autografe. Despărțirea a fost duioasă, eu promițându-i să povestesc despre el și la celălalt capăt de țară, sucevenilor.
Seara, la gazda din C.A. Rosetti, unde am fost profesor în anul școlar 2008-2009, am început să studiez cartea dăruită. Intre filele ei am găsit cuponul său de pensie pe luna aprilie, uitat acolo de autor. Am rămas intrigat citind că maestrul de optzeci și șapte de ani, a cărui operă plastică este de o valoare certă, are doar 596 de lei pensie (?!) Așa știe să aprecieze o personalitate societatea românească?! Și, to-tuși, maestrul nu s-a plâns de nimic în cele câteva ore cât a durat întrevederea noastră. Am ajuns la concluzia că marii oameni trăiesc, muncesc și viețuiesc în modestie! Bravo lor!

Dar care e valoarea lui Gherasim Maxim?

S-a născut pe 17 martie 1922 în Letea. După terminarea școlii sătești, și-a ,,furat” meseria de făurar, practicând diferite profesii – ceasornicar, reparator de mașini de cusut și bărci pescărești. Din copilărie, îl ispitesc icoanele bisericești, desenele și gravurile de pe cărțile bisericești vechi. Toate aceste tehnici îi provoacă pasiune, doruința să le afle misterul lor. Astfel, încet, încet se dedică desenului, la început, apoi picturii. Copilărind în Letea, își studiază obârșia și află că este strănepot al lui Maxim Pocora, fratele lui Afanasie Pocora – întemeietorul satului care a venit cu alți ucraineni din Ucraina. Deci este ucrainean și este mândru de această origine. Scrie versuri în limba maternă de iubire de neam și de sat natal. Are ocazia, în 1956, să se mute cu soția la Tulcea. Se face fotograf profesionist, devenind un artist al artei fotografice, obținând diferite premii la expoziții de artă fotografică.
În 1957, devine elevul Școlii Populare de Artă din Tulcea, având profesori de excepție, printre care pe Vasile Pavlov. Acesta îi dezvăluie taina îmbinării culorilor și secretul surprinderii în culori a realității înconjurătoare, prin transfigurare. Îl influențează creațiile vizuale ale lui Th. Aman, N. Grigorescu, Șiskin și Repin, creându-și treptat un stil propriu. Debutează cu o expoziție personală de pictură, fotografie și gravură în 1959, la Tulcea.Apoi, între anii 1960-1989, a avut peste zece expoziții personale și participări la peste 30 de expoziții colective, în județ și în țară.
Pictorul și, mai mult decât atât, poetul Gherasim Maxim slăvește acest ținut prin grația și culoarea penelului, dar și prin frumusețea și sinceritatea unui vers simplu, pornit din inimă. Reflecțiile sale în versuri pe diferite teme sunt sincere și spontane având un caracter tonic, înflăcărat, uneori și nostalgic. Scrie cu ușurință asemenea versuri în ucraineană și în romană, folosind stil popular:
,,Maxim Gherasim a preluat făclia satului Letea de la Stavru Tarasov, un pictor român clasic care a trăit între anii 1883-1961, fiind originar din Letea. Eu, Paul Sârbu, în creația literară a căruia se întâlnesc realitățile deltaice, am onoarea și recunoștința să o primesc din mâna acestui meșter unic al peisajului Deltei, și am datoria să o duc mai departe, dar pe un alt drumeag, al literelor. Facla acestor luminatori va continua să pâlpâie, în moarte sau în viață, chiar și atunci când vremea rea va căuta s-o stingă.”
,,Am făcut peste cincizeci de expoziții. Peste cincizeci de ani am pictat toate frumusețile naturii, am fost onorat cu douăzeci și patru de diplome, iar acum la vârsta deplinei senectuți scriu poeme scurte, în ucraineană și în română. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit un har și pe acesta l-am pus în valoare pentru oamenii din jurul meu” , își încheie mărturisirea maestrul Gherasim Maxim la întrevederea noastră.
Oare nu se cuvine ca Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) să-i ofere o Diploma de Onoare și un ajutor financiar substanțial, ținând cont de valoarea operei sale, de faptul că se declară un ucrainean autentic, luptă pentru păstrarea identitătii acesteia și duce o viața modestă, iar Ambasada Ucrainei de la București să fie mai receptivă la aprecierea valorii sale artistice, deoarece nici nu i-a răspuns prin mulțumiri când maestrul i-a trimis un număr de tablouri la adresa acesteia din Bucuresti.
La mulți și rodnici ani, maestre! Na mnohaia lita!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: