Amintirea și slujirea unui cântăreț bisericesc

În anul 1996, cu ceva timp înainte de sărbătoarea Învierii Domnului, am participat în Atena, capitala Greciei, la un concert extraordinar susținut la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din centrul metropolei de nimeni altul decât de un… cântăreț bisericesc. E drept, unul celebru cu numele lui Vasilikos. Am ajuns mai târziu decât îmi propusesem și aproape n-am reușit să mă strecor în biserica neîncăpătoare ce găzduia evenimentul.

 

În fața altarului se aflau în jilțuri mulți ierarhi, iar în biserică zeci de preoți și mulțime multă de ascultători. Concertul a fost unul de zile mari. Frumusețea cântării a fost răsplătită cu ropote de aplauze și cuvinte de apreciere rostite de specialiști înainte și după recitalul marelui Vasilikos. Un cântăreț de strană dintr-o micuță biserică ateniană a suscitat interesul iubitorilor muzicii bizantine nu doar în Grecia, ci și în multe locuri importante ale lumii. La concertele lui au fost prezente numeroase personalități din diferite domenii, iar muzica i-a fost imprimată pe un număr record de casete și C.D.-uri.
,,Posibilă și-n mic e măreția” spunea inspirat poetul și acest aspect îl vedem în lucrarea oamenilor de rând care-și duc traiul în mod obișnuit, a-deseori trecând ca niște anonimi, ducând cu ei dincolo de această lume lumina faptelor bune și datoria împlinită cu devotament.
Fără să aibă faima unui psalt atenian, cântărețul bisericesc Vasile Balan (†1999), de la biserica Sfinții Mercurie și Ecaterina din Rădășeni, și-a închinat mai mult de 60 de ani din viață slujirii lui Dumnezeu prin cântare. Născut în 1910 la Dolhasca, în familia cântărețului bisericesc Neculai și a Catincăi, fiică de diacon, a rămas orfan la vârsta de doi ani, fiind crescut de o rudă apropiată. Copilul rămas fără părinți a căutat protecția Bisericii, trecând pragul locașului de cult în fiecare sărbătoare, deprinzând rugăciunile și tipicul, muncind apoi din greu printre străini pentru o bucată de pâine. La vestitul Seminar din Iași ,,Veniamin Costache”, funcționa o școală de cântăreți spre care a privit și el, fiind obligat să-și vândă în timpul anilor de studii tot pământul rămas ca moștenire, plătind în acest fel taxele care erau foarte mari în acea vreme. A fost un elev râvnitor și a terminat ca premiant școala, fiind nevoit să ocupe prin concurs un post de cântăreț bisericesc, în detrimentul posibilității de a continua studiile teologice. A avut colegi care s-au remarcat în slujirea Bisericii, unul dintre ei ajungând episcop, iar alții preoți apreciați. Șef al promoției din 1936, a susținut, după cum mărturisea, un examen pretențios, cu mulți candidați, pentru ocuparea postului de cântăreț II la Biserica Sfinții Mercurie și Ecaterina din Rădășeni, alături de Vasile Miron, un apreciat și priceput dascăl, care era deja numit pe postul prim de la aceeași biserică.
Interesant și demn de amintit este faptul că multe biserici aveau în acea vreme doi cântăreți care cântau la vecernie și utrenie la cele două strane, păstrând tradiția veche mănăstirească. Parohia era destul de mică, cu aproximativ 250 de familii, dar cu toate acestea exista o intensă viață liturgică, cu slujbe în aproape toate zilele săptămânii, remarcându-se în mod deosebit contribuția slujitorilor stranei la activitatea misionară susținută în special de preot, dar și la activitățile administrativ gospodărești ale parohiei amintite.
Străin fiind, și-a găsit ,,loc” în satul Rădășeni și la numai un an după aceea s-a căsătorit, în 1937, cu Parascheva Șoldănescu, o fată cu alese calități și trăire spirituală. Au avut împreună cinci copii, dintre care unul profesor universitar și altul profesor în satul Rădășeni.
A cunoscut ororile celui de-al doilea război mondial, a luptat pe front și a fost luat prizonier. A servit drept cântăreț la Regimentul 16 Infanterie, fiind martor la numeroasele încercări prin care au trecut soldații în acea perioadă. A fost de multe ori aproape de moarte și povestea celor apropiați întâmplările prin care trecuse în situații limită, simțind din plin ajutorul lui Dumnezeu asupra lui și a familiei care-l aștepta acasă.
La biserica pe care a slujit-o, participa cu râvnă la rânduielile de cult. Cu mult timp înainte de începerea slujbei era prezent la strană citind catismele, ceasurile și canoanele în întregime. Același lucru se întâmpla în ajunul sărbătorilor, la priveghiul morților, la Sfântul Maslu ori la slujba aghesmii. Își făcuse un obicei cronicăresc, scriind într-un ,,jurnal” multe evenimente legate de viața Bisericii, a satului ori a familiei sale. Citind acum aceste pagini se poate reconstitui, măcar în parte, atmosfera unui loc liniștit, în care oamenii trăiau într-un alt ritm și priveau lucrurile dintr-o altă perspectivă. A fost un bun creștin, postitor, rugător, cumpătat, sfătos, înțelept. Scria cu litere caligrafice, atent, fără grabă.
Împreună cu alți credincioși din sat, cerceta mănăstirile și ajuta după puterile lui. La mănăstirea Vorona, săvârșea în fiecare an pomenire pentru părinții și rudele mutate la cele veșnice.
Ajuns la vârsta patriarhilor, depunea un efort considerabil, mergând din ,,capătul” satului unde locuia până la biserică ca să-L laude pe Dumnezeu. Era prezent uneori la hramuri ori sărbători importante, ca și la biserica nepotului său, preotul Daniel, unde cânta la strană cu neîmpuținată râvnă. Faptul că cineva din familia sa a ajuns la slujirea preoțească a fost o mare mângâiere pentru el. Avea încredințarea că va fi pomenit mereu la Sfânta Liturghie, chiar și după momentul când avea să părăsească, ca orice muritor, această vremelnică viață.
Mai mult de 60 de ani, dintre care 40 și ceva într-un regim ostil, Vasile Balan a funcționat la strana aceleiași biserici. Calitățile sale de bun cântăreț, tipicar și trăitor în duhul Evangheliei îl așază în fruntea slujitorilor stranei din ținutul Fălticenilor. Este exemplul unei slujiri smerite și îndelungate, al unei rânduieli meritorii, aflate departe de privirile oamenilor.
Din păcate astfel de modele nu sunt mediatizate. În lumina reflectoarelor și în atenția unora se află doar cazurile negative. Cele pozitive nu prezintă din anumite puncte de vedere nici un interes. Cu toate că nu sunt considerate priorități de unii mai puțin binevoitori, acestea rămân înscrise în sufletele celor care i-au întâlnit și s-au bucurat de roadele trăirii lor.

Arhim. TIMOTEI AIOANEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: