Colocviile Putnei VIII

În acest an se împlinesc 540 de ani de când Mănăstirea Putna a fost sfințită. La 3 septembrie 1469, ierarhi și preoți – 64 „la jertfelnic” ne spun cronicile – au participat la slujba de sfințire a mănăstirii.

 

Generații după generații de monahi s-au străduit să împlinească „gândul lui Dumnezeu” ce a fost atunci întru ctitorul Putnei, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu dorința de a cunoaște mai bine chipurile concrete ale slujirii înaintașilor pentru a-i cinsti și a-L slăvi pe Dumnezeu, Cel care este „totul în toate”, obștea de astăzi a Mănăstirii Putna închină, în acest an aniversar, simpozionul de istorie medievală Colocviile Putnei celor 540 de ani de slujire. Lucrările vor fi dedicate ctitorului și istoriei peste veacuri a mănăstirii.
Colocviul se deschide astăzi, după-amiază, cu slujba Te Deum-ului, oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Comunicările vor acea loc joi și vineri, cu începere de la ora 9. (Starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: